Medicul care l-a adus pe lume pe prințul George al Marii Britanii, a fost ridicat la rangul de Cavaler

Publicat: 22 03. 2014, 19:40

Distincția, care i-a fost înmânată lui Marcus Setchell de către prințul William, soțul ducesei Catherine, recompensează două decenii de servicii loiale în slujba familiei regale britanice.

„Este, desigur, o mare onoare să mă aflu în slujba reginei timp de 24 de ani. Iar nașterea prințului George constituie o încheiere superbă a carierei mele”, a declarat Marcus Setchell pentru publicația britanică The Telegraph.

Pentru a o asista pe ducesa Catherine la naștere, pe 22 iulie 2013, într-o aripă privată a spitalului St. Mary din Londra, Marcus Setchell, în vârstă de 70 de ani, și-a amânat cu un an data pensionării. Această „experiență minunată” a fost ultima dintr-o lungă serie de nașteri regale pentru acest medic obstetrician care i-a adus pe lume, printre alții, pe James și Louise, cei doi copii ai Sophiei Rhys-Jones, contesă de Wessex, și ai prințului Edward.

Prințul George, fiul prințului William și al ducesei Catherine de Cambridge, este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii. Bebelușul a fost botezat la capela regală a palatului Saint James din Londra, pe 23 octombrie 2013. La doar câteva luni de la naștere, prințul George al Marii Britanii a fost inclus pe lista celor mai fascinanți 10 oameni din lume pe anul 2013 realizată de jurnalista americană Barbara Walters.