Membrele Pussy Riot condamnate la doi ani de închisoare au făcut apel

Publicat: 27 08. 2012, 19:20
Actualizat: 29 07. 2014, 21:13

Cele trei membre ale trupei punk ruse Pussy Riot au făcut apel, luni, la decizia judecătorească prin care au fost condamnate la doi ani de închisoare pentru participarea formației la o manifestare anti-Putin organizată într-o catedrală din Moscova în luna februarie, potrivit AFP.

Unul dintre avocații apărării în acest caz, Violetta Volkova, a precizat că toate documentele pentru apel au fost depuse la dosarul deschis la Tribunalul municipal din Moscova.

Pe 21 februarie, cinci femei care purtau cagule pe față au ocupat altarul Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova. Imitând o rugăciune, ele au invocat-o, pe ritmuri punk, pe Fecioara Maria, rugând-o „să îl alunge pe Putin” (de la putere, n.r.) și au fost în cele din urmă evacuate de agenții de securitate.

Trei dintre membrele formației Pussy Riot – Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuțevici, în vârstă de 30 de ani, și Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani – au fost identificate și condamnate pe 17 august la doi ani de închisoare fiecare, o pedeapsă care i-a adus guvernului rus numeroase critici din străinătate.

Justiția rusă le-a găsit vinovate pe membrele trupei de „huliganism” și „incitare la ură religioasă”.

Poliția moscovită a anunțat săptămâna trecută că a ordonat căutarea celorlalte membre ale trupei Pussy Riot. Două dintre acestea au fugit din Rusia, a anunțat duminică formația pe pagina sa de Twitter. „Două dintre membrele trupei noastre au reușit să fugă din țară și să scape astfel de ancheta judiciară. Ele vor recruta feministe din străinătate pentru a organia noi acțiuni”, a postat trupa.

În afară de cele cinci tinere femei, și alte persoane – al căror număr exact nu este însă cunoscut – au participat la acea acțiune și au filmat scena petrecută în catedrală.

Soțul Nadejdei Tolokonnikova, Piotr Verzilov, a declarat pentru agenția de presă Reuters că cele două membre ale grupului care au reușit să fugă din Rusia au participat într-adevăr la manifestarea organizată în Catedrala Hristos Mântuitorul.

„Însă nu trebuie să uitați că 12 sau 14 membre se află încă în Rusia și că ele continuă să participe în mod activ la viața grupului”, a adăugat el.

Înainte de condamnarea celor trei cântărețe, Vladimir Putin declarase că ele nu ar trebui să fie sancționate „prea sever”. Pentru Kremlin, criticile exprimate de țările occidentale, dar și de numeroși artiști de prim rang precum Madonna, Yoko Ono, Sting și Paul McCartney ascund în spatele lor motive politice.

Potrivit legislației ruse, pedeapsa maximă pentru huliganism este de șapte ani de închisoare.