Membrii grupului de elită SEAL Team 6, RETRAȘI. Ce s-a întâmplat cu echipa care l-a ucis pe Osama bin Laden

Publicat: 06 09. 2012, 20:30
Actualizat: 29 07. 2014, 19:13

La mai bine de un an de la asasinarea lui Osama bin Laden, surse din interiorul forțelor speciale americane care s-au ocupat de această operațiune, spun că o parte din membrii SEAL Team 6 sunt în rezervă și nu mai participă la nicio misiune, ei fiind ținuți cât mai departe posibil de presă, scrie Business Insider,.

Potrivit Russia Today, măsura ar fi fost luată ca urmare a notorietății căpătate de trupa americană de luptă, ale cărei metode de a acționa ar fi trebuit să reprezinte informații cu circuit închis, clasate drept secrete de stat. Valurile de filme, cărți și știri care au apărut după operațiunea din mai 2011, însă, au făcut ca aceste informații să se scurgă, spre nemulțumirea Administrației Obama.

Pe 1 mai 2011, SEAL Team 6 avea să facă istorie, după ce, în cadrul unei operațiuni desfășurate la reședința lui Osama bin Laden, din orașul pakistanez Abbottabad, membrii echipei reușeau să îl elimine pe cel mai căutat om de pe planetă: liderul Al Qaida. Din acel moment, forțele speciale ale Statelor Unite aveau să devină, în ochii opiniei publice, un subiect pe cât de incitant, pe atât de căutat, militarii necunoscuți câștigând admirația și respectul întregii lumi.

Volumul de memorii „No Easy Day: The Firsthand Account of the Mission That Killed Osama Bin Laden”, publicat de un militar SEAL, a încins spiritele la Pentagon, după ce în paginile cărții s-au dezvăluit numeroase detalii secrete din raidul în care a fost ucis liderul Al Qaida. Scrisă sub pseudonimul Mark Owen, lucrarea a dus la amenințări cu procese din partea consiliului general al Pentagonului, conform CNN.

„Nu cred că a fost cea mai bună idee de publicitate sau mutare operațională (n.red. publicarea cărții)” este de părere Brandon Webb, fost operator de top în cadrul SEAL.

SEAL Team 6 este un grup de elită al marinei americane, detașat din cadrul forțelor speciale navale. Membrii echipei sunt antrenați pentru a participa la misiuni speciale de contraterorism, printre care și operațiuni de salvare a ostaticilor de peste hotare. Ei sunt o entitate în afara armatei, fiind implicați în misiuni secrete, neconvenționale, clandestine, aflate adesea la limita legii și despre care nu se păstrează rapoarte oficiale. SEAL Team 6 reunește cei mai bine pregătiți militari din cadrul forțelor speciale americane, antrenați în condiții extreme. Membrii echipei sunt denumiți „agenți negri”, iar identitatea le este ținută secretă, pentru propria lor siguranță, scrie Business Insider.