Merz intră în cursa pentru un nou mandat la șefia CDU. Angela Merkel, invitată de onoare la Congresul decisiv de la Stuttgart
Cancelarul german Friedrich Merz candidează pentru realegerea în funcția de președinte al CDU, la conferința națională a partidului de la Stuttgart. Votul delegaților va fi atent urmărit inclusiv de fostul cancelar Angela Merkel, într-un an electoral decisiv pentru creștin-democrați.
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, candidează vineri pentru a fi reales în funcția de președinte al Uniunea Creștin-Democrată, în cadrul conferinței naționale a partidului care are loc la Stuttgart, în sud-vestul țării.
Congresul, programat pe durata a două zile, are o semnificație specială atât pentru partid, cât și pentru liderul său, fiind prima candidatură de realegere a lui Merz la conducerea CDU de când a devenit cancelar, în mai 2025. Nivelul de susținere pe care îl va obține din partea delegaților este considerat un indicator important al autorității sale interne, scrie dpa.com.
La eveniment este așteptată și Angela Merkel, în calitate de oaspete de onoare, aceasta fiind prima sa participare la o conferință națională a CDU după încheierea mandatelor de cancelar.
Congres decisiv pentru CDU
Sprijinul de care se va bucura Friedrich Merz va fi atent analizat în contextul rezultatelor anterioare. În 2024, el a obținut puțin sub 90% din voturi la realegerea în funcția de președinte al partidului, după ce, în ianuarie 2022, la o conferință online desfășurată în timpul pandemiei de coronavirus, fusese ales cu un scor de 94,6%.
Pe agenda delegaților se află și votarea unei rezoluții propuse de comitetul executiv al CDU, prin care partidul își propune să promoveze o „nouă relansare pe piața imobiliară”, una dintre temele economice centrale ale actualei conduceri.
Perioada premergătoare congresului a fost marcată de controverse, după ce Merz a criticat public ceea ce a numit „stilul de viață cu jumătate de normă” al angajaților germani, declarații care au provocat reacții dure din partea partidelor de stânga.
Conferința de la Stuttgart deschide, totodată, un an electoral intens pentru CDU. Formațiunea se pregătește pentru alegeri în cinci landuri, primul scrutin urmând să aibă loc la începutul lunii martie în Baden-Wurttemberg.