Michelle Obama apare doar întâmplător „sobră” în fotografia care a făcut înconjurul lumii – blog AFP

Publicat: 11 12. 2013, 15:44

Postura Primei Doamne a Statelor Unite în fotografia care surprinde momentul în care Obama, Cameron și Thorning Schmidt își fac singuri poză cu telefonul, prezentată drept „sobră” sau „contrariată” pe rețelele sociale, este doar o întâmplare, scrie pe blogul AFP autorul imaguinii, Roberto Schmidt.”Fotografiile pot minți”, scrie șeful serviciului foto AFP pentru Asia de Sud, cu sediul la New Delhi, precizând că, „în realitate, cu câteva secunde mai devreme Prima Doamnă a Statelor Unite glumea și ea la fel ca toți cei care se aflau în jur, inclusiv Cameron și Schmidt”. „Aerul serios pe care îl are în fotografia mea este doar o întâmplare”, subliniază Schmidt.

El povestește în postarea pe blog întreaga scenă, petrecută marți în cursul ceremoniei dedicate memoriei lui Nelson Mandela pe stadionul Soccer City de la Soweto, din momentul în care președintele american Barack Obama se așează la locul său, alături de premierul britanic David Cameron, după care vine premierul danez Helle Thorning Schmidt, pe care fotograful recunoaște că nu o cunoaște, crezând inițial că este „o colaboratoare a lui Obama”.

După ce a venit, Thorning Schmidt și-a scos telefonul mobil și și-a făcut poză în timp ce glumea cu Cameron și Obama. „Am fotografiat scena fără să stau pe gânduri”, scrie Schmidt, adăugând că „în jurul meu, pe stadionul din Soweto, sud-africanii dansează, cântă și râd în onoarea liderului lor decedat. Atmosfera este de sărbătoare, nu de reculegere morbidă (…) atmosfera este total decontractată”. El afirmă că nu consideră „nimic șocant” din ceea ce fotografiază, referindu-se inclusiv la președintele Statelor Unite. „Suntem în Africa”, adaugă fotograful.

Schmidt mai scrie că a făcut fotografiile respective fără să-și imagineze repercusiunile pe care urmau să le aibă. „Pe moment, mi-am spus că liderii pe care i-am fotografiat se comportă ca niște oameni, ca tine și ca mine, și m-am felicitat pentru acest lucru. Nimeni nu poza, nimeni nu se supunea directivelor dictate de directorii de comunicare”, continuă el, adăugând că „pentru mine, comportamentul acestor lideri care își fac singuri poză este perfect natural. Nu am ce să le reproșez. Probabil că aș fi făcut la fel, dacă aș fi fost în locul lor”.

Fotografii care au acoperit evenimentul au publicat peste 500 de fotografii marți, mai scrie Schmidt, adăugând că, în pofida eforturilor de a surprinde „adevăratele sentimente” ale sud-africanilor față de moartea lui Madiba, fotografia sa cu Obama, Cameron și Schmidt, surprinsă întâmplător, de la 150 de metri distanță, „pare că a eclipsat o mare parte a muncii noastre comune”, un lucru care îi dă de gândit.