Ministrul francez de Externe își exprimă SPRIJINUL pentru Ucraina/ Barrot se va întâlni cu Zelenski la Kiev

Publicat: 21 07. 2025, 13:13

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a călătorit, luni, la Kiev, pentru a-și exprima sprijinul pentru Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești.

Barrot se va întâlni cu omologul său ucrainean Andrii Sîbiga, prim-ministrul Iulia Svîrîdenko și cu președintele Volodimir Zelenski.

„În urma sancțiunilor de o amploare inedită, adoptate de Franța și de Uniunea Europeană împotriva regimului rus, ministrul va reitera susținerea Parisului pentru Ucraina”, a transmis Ministerul francez de Externe într-un comunicat.

Bombardamentele rusești asupra Ucrainei, desfășurate în noaptea de duminică spre luni, s-au soldat cu un mort și doi răniți, conform autorităților locale ucrainene, care au anunțat, de asemenea, un incendiu provocat asupra unei grădinițe.

„Din păcate, dispunem de informații cu privire la o persoană decedată în urma atacurile”, a anunțat șeful administrației militare, Timur Tkacenko, citat de cotidianul Le Temps.

Atacurile ruse au provocat daune în mai multe regiuni din Ucraina

Primarul capitalei, Viatli Kliciko a avertizat, de asemenea, asupra unor incendii provocate de atacurile ruse, inclusiv asupra unei grădinițe din districtul Dniprovski. Bombardamentele au provocat daune și asupra unor imobile rezidențiale, magazine și asupra unei stații de metrou.

Săptămâna trecută, emisarul american pentru Ucraina, Keith Kellog, a sosit la Kiev pentru a discuta despre probleme legate de securitate și despre potențiale sancțiuni împotriva Rusiei.

„Apărarea, consolidarea securității, armele, sancțiunile, protejarea poporului nostru, consolidarea cooperării dintre Ucraina și Statele Unite  – sunt multe de discutat”, a declarat Andrii Yermak, șeful Biroului președinției.

Kellogg se va întâlni, de asemenea, cu șefii Serviciului de Securitate al Ucrainei și al serviciilor de informații.

„Negocierile privind sprijinul suplimentar vor avea loc în cursul săptămânii”, a subliniat Zelenski, adăugând că dorește ca Statele Unite să înțeleagă pe deplin măsurile care ar putea fi luate pentru „a obliga Rusia să facă pace”.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

Franța îndeamnă statele membre UE să impună SANCȚIUNI împotriva coloniilor israeliene din Cisiordania