Ministrul francez de Interne CRITICĂ atitudinea lui François Fillon față de președintele Ucrainei/ „Agresorul este Rusia”

Publicat: 07 03. 2025, 21:10
Actualizat: 07 03. 2025, 21:49

Ministrul de Interne al Franței, Bruno Retailleau, l-a criticat aspru pe François Fillon, fost prim-ministru, pentru atitudinea sa față de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, căruia îi atribuie ”o parte din responsabilitate” pentru războiul de pe teritoriul ucrainean.

François Fillon a atribuit ”o parte din responsabilitate” președintelui Volodimir Zelenski, pentru războiul din Ucraina.

”Agresorul este Rusia și Vladimir Putin”, a afirmat Bruno Retailleau, cu ocazia unei vizite la Orléans, consacrată securității transporturilor.

François Fillon a afirmat, anterior, că Volodimir Zelenski a avut ”partea sa de responsabilitate în declanșarea războiului”, conform cotidianului Le Figaro.

Fostul premier a criticat atitudinea președintelui ucrainean, care ”refuză astăzi să oprească un război pe care nu îl poate câștiga”.

 ”El nu este eroul ireproșabil, idealizat de europeni, cărora le provoacă fiorul unei lupte pentru libertate, trăite indirect”, a afirmat François Fillon.

Fillon: „Totul a fost făcut pentru a provoca ruptura definitivă cu Rusia”

Totodată, François Fillon a afirmat că ”rușii nu mai așteaptă nimic din partea Europei, cu care relațiile au fost compromise pe o perioadă îndelungată”.

”Totul a fost făcut pentru a provoca ruptura definitivă cu Rusia”, a evidențiat fostul premier.

Pe parcursul vizitei, Bruno Retailleau s-a afișat alături de primarul orașului Orléans, Serge Grouard, fost membru al Partidului Republicanilor. Ministrul de Interne a încercat să îl ”convingă” pe primar să revină în ”familia sa politică”.

”Franța are nevoie de soluții de dreapta, de fermitate, de autoritate”, a pledat Bruno Retailleau.

Serge Grouard i-a amintit ministrului de Interne că a părăsit Partidul Republicanilor ”cu mult timp în urmă”, dar și-a exprimat ”toată afecțiunea, prietenia și susținerea”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Vladimir Putin este favorabil unui ARMISTIȚIU în Ucraina, dacă se întrunesc condițiile pentru negocieri de pace

VIDEO Liderul OPOZIȚIEI din Franța critică „reacția excesivă” a lui Macron/ „Cred că trebuie să fim foarte prudenți cu termenii pe care îi folosim”

Premierul Poloniei anunță planul de pregătire MILITARĂ pentru toți bărbații polonezi/ Tusk ia în considerare propunerea lui Macron