Muncitorii care lucrau pe șantierul unui drum din China au făcut o descoperire de milioane de ani

Publicat: 23 04. 2015, 20:07

Cele 43 de ouă se adaugă unei colecții deja impresionante de astfel de fosile descoperite anterior în regiunea acestui oraș din China, care se autointitulează „Casa Dinozaurilor”.

Muzeul fosilelor de dinozaur din Heyuan este deținătorul unui record mondial Guinness, din 2004, pentru cea mai mare colecție de ouă de dinozaur din lume. În 2004, muzeul avea 10.008 ouă în colecția sa, cărora li se adaugă acum cele 43 descoperite duminică.

Dintre fosilele descoperite la sfârșitul săptămânii trecute, 19 sunt intacte, iar cel mai mare ou are peste 17 centimetri în diametru.

„Ouăle fosilizate au fost găsite în stratul de gresie roșie, un mediu în care au fost descoperite și alte ouă fosilizate în trecut”, a declarat, pentru CCTV News, Du Yanli, curator al muzeului din Heyuan.

Cele mai multe ouă fosilizate descoperite în oraș au fost depuse de dinozauri din specia oviraptor și de dinozauri cu cioc de rață, care au trăit pe Terra în urmă cu circa 89 de milioane de ani. Du Yanli a declarat că va fi nevoie de o serie de analize pentru a stabili exact ce specie de dinozaur a depus aceste ouă în urmă cu milioane de ani.