NATO vrea un coordonator al spionajului

Publicat: 04 06. 2016, 13:07
Actualizat: 05 07. 2016, 19:27

În contextul atentatelor teroriste de la Paris și Bruxelles, s-a dovedit că Europa se chinuie cu împărtășirea informațiilor de intelligence la nivel transnațional, astfel că la nivelul NATO prinde contur ideea că un șef coordonator al spionajului și intelligence-ului la nivelul Alianței ar putea fi benefic, mai ales că din NATO fac parte și state non-europene, precum SUA (principalul furnizor de intelligence al Alianței) sau Turcia, scrie Wall Street Journal.

NATO nu are deocamdată un rol oficial în lupta împotriva Statului Islamic, iar alianța este criticată că nu alocă mai multe resurse pentru combaterea terorismului. Acesta ar fi un prim pas în această direcție.

Noul post, de asistent al secretarului general pentru intelligence, este probabil să fie aprobat la summitul NATO din iulie și a fost propus mai demult, pentru a îmbunătăți analiza și informațiile privind activitățile militare ale Rusiei. Unii oficiali americani și ai NATO spun însă că rolul său cel mai important ar fi să îmbunătățească analiza și transmiterea de intelligence privind Statul Islamic și amenințările din Orientul Mijlociu.

Există însă și controverse în legătură cu această nouă funcție a NATO. În Europa, există o diviziune strictă în cele mai multe țări între operațiunile de poliție și cele ale serviciilor secrete, iar NATO nu are rol de agenție de aplicare a legii și nu poate să intre peste funcțiile Europol, de exemplu, agenția polițienească a UE care recent și-a înființat un centru antiterorism.

Totuși, în timp ce UE lasă problemele de securitate la mâna fiecărui stat membru, NATO are mandatul și abilitatea să asigure o rețea securizată și un sistem solid pentru materialele și informațiile secrete. Un alt mare avantaj al NATO este că are și membri non-UE cu capacități de intelligence extrem de valoroase – SUA și Turcia.

Nu se știe oficial câți bani alocă NATO pentru spionaj și intelligence, însă un oficial american susține că SUA alocă pentru aceste domenii, în cadrul NATO, în jur de 200 de milioane de dolari pe an, sumă care ar reprezenta cam trei sferturi din totalul bugetului NATO pentru aceste domenii.

NATO nu colectează informații centralizat, ci se bazează pe contribuțiile de intelligence ale statelor membre. Astfel, noul post de conducere și coordonare de intelligence ar asigura o ghidare strategică și o coordonare a informațiilor la nivelul Alianței. Postul ar fi asemănător cu cel din SUA al directorului Comunității Naționale de Informații, care coordonează strategic informațiile de la toate agențiile secrete americane.
Noul șef ar urma să coordoneze o structură îmbunătățită a spionajului la nivelul NATO, care să adune la un loc informații atât din partea civilă, cât și din partea militară, pe care să le pună la un loc, a explicat generalul ceh Petr Pavel, șeful comitetului militar al NATO.

Noul asistent al Secretarului General al NATO ar urma să fie un civil, însă cineva cu experiență militară, în timp ce adjunctul său ar urma să fie un ofițer activ.

SUA ar dori să ocupe acest post, însă alte state membre se opun, argumentând că deja americanii au prea multe poziții de conducere la nivelul NATO.