Netanyahu vrea menținerea controlului asupra Fâșiei Gaza post-conflict /Autoritatea Palestiniană CONDAMNĂ planul Israelului

Publicat: 23 02. 2024, 14:50

Autoritatea Palestiniană a contestat vehement, vineri, planul Israelului privind guvernarea post-conflict a Fâșiei Gaza, acuzând Guvernul Benjamin Netanyahu că vrea blocarea eforturilor internaționale de înființare a unui stat palestinian.

Pe fondul presiunilor Statelor Unite și în contextul progreselor în negocierile pentru un nou acord cu grupul Hamas, premierul Benjamin Netanyahu a prezentat Cabinetului de război, joi seară, un plan privind guvernarea post-conflict a Fâșiei Gaza.

”Fâșia Gaza va fi guvernată de oficiali locali care au experiență administrativă și care nu sunt ajutați de state sau entități care susțin terorismul”, arată planul elaborat de Benjamin Netanyahu, conform cotidianului The Times of Israel.

Limbajul vag sugerează că Israelul nu va accepta entități finanțate de Qatar sau Iran, în principal mișcarea islamistă Hamas sau chiar Autoritatea Palestiniană.

În plus, Israelul ar urma să creeze zone de securitate în Fâșia Gaza, la frontiera comună, iar armata israeliană va putea acționa pe teritoriul palestinian ”atât timp cât este necesar”.

Planul probabil nu va fi pe placul Administrației de la Washington, care a cerut public Israelului să evite reducerea teritoriului palestinian și menținerea controlului militar pe termen nedeterminat. Guvernul israelian a reiterat obiectivele ofensivei militare – înlăturarea de la putere a organizației Hamas, eliberarea celor peste 100 de ostatici israelieni și distrugerea infrastructurii militare.

Autoritatea Palestiniană contestă planul lui Netanyahu

Autoritatea Palestiniană a condamnat planul elaborat de premierul Israelului, denunțând intenția de perpetuare a ocupației israeliene și de blocare a înființării unui stat palestinian.

”Fâșia Gaza va fi parte a statului palestinian independent, care va avea capitala în Ierusalimul de Est. Orice alt plan este sorit eșecului”, a afirmat Nabil Abu Rudeineh, purtătorul de cuvânt al președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.

”Planul este o declarație formală de reluare a ocupației asupra Fâșiei Gaza, o încercare de a câștiga timp pentru aplicarea planului de expulzare a populației palestiniene. Este un complot care vizează sabotarea eforturilor Statelor Unite și ale comunității internaționale de obținere a unui armistițiu și de eliberare a prizonierilor. Scopul Israelului este perpetuarea conducerii continue a lui Netanyahu”, a reacționat Ministerul de Externe din Ramallah, potrivit cotidianului Haaretz.

Statele Unite și Uniunea Europeană depun eforturi pentru înființarea unui stat palestinian în Cisiordania și Fâșia Gaza, având capitala în Ierusalimul de Est. Națiuni arabe și Statele Unite ar urma să ofere garanții de securitate Israelului, iar Arabia Saudită ar normaliza relațiile cu statul evreu.

Foto: Profimedia

Citește și:

Curtea Europeană de Conturi: Sistemul financiar european NU ESTE PROTEJAT în totalitate de încălcările normelor statului de drept