O britanică a fost condamnată după ce și-a păcălit iubitul că are CANCER ca să-și mărească sânii. Ce sumă fabuloasă a primit pentru „tratament”

Publicat: 08 10. 2025, 08:42
Foto: Profimedia images - Imagine cu rol ilustrativ

O femeie din Marea Britanie a fost condamnată după ce și-a mințit iubitul că suferă de mai multe forme de cancer, doar pentru a-i cere bani de tratament. În realitate, Laura McPherson, în vârstă de 35 de ani, a folosit sumele primite pentru o vacanță de lux și o operație estetică. 

Povestea incredibilă a britanicei Laura McPherson, din localitatea Duffield, Derbyshire, a șocat opinia publică din Marea Britanie. Femeia, în vârstă de 35 de ani, a pretins timp de cinci ani că suferă de cancer cervical, ovarian, intestinal, de colon și chiar de sân, doar pentru a obține bani de la iubitul ei de atunci, Jon Leonard.

În tot acest timp, McPherson și-a convins inclusiv propria fiică că este pe moarte, iar bărbatul îndrăgostit a făcut tot posibilul să o ajute. Leonard i-a cumpărat un ceas Rolex de 30.000 de lire sterline (aproximativ 34.500 de euro) și i-a oferit 24.248 de lire sterline (27.800 de euro) pentru presupusul tratament.

În realitate, femeia a cheltuit banii pe o vacanță într-o stațiune de lux din Austria și pe o operație de mărire a sânilor la o clinică din Manchester.

Potrivit Metro, minciuna a început în 2017, când McPherson i-a spus lui Leonard că a fost diagnosticată cu cancer cervical. În 2020, a pretins că a trecut printr-o histerectomie, dar a fost văzută urcând pe munte două zile mai târziu. Mai mult, când a spus că urmează să facă o mastectomie, femeia a profitat de moment pentru a-și mări sânii, folosind banii fostului iubit.

Leonard a încercat să-i facă o programare la un reputat specialist britanic în oncologie, însă McPherson a refuzat, spunând că preferă tratamentul oferit de NHS, sistemul public de sănătate din Marea Britanie.

Ulterior, bărbatul a primit mesaje de la mai multe persoane care i-au dezvăluit că Laura McPherson mai pretinsese în trecut că are cancer, inclusiv în perioada liceului.

„A mințit că are cancer încă de când era la școală în Highlands. În sfârșit a fost prinsă”, a declarat un fost coleg al femeii.

Condamnată la doi ani cu suspendare și arest la domiciliu

După ce și-a recunoscut vina, Laura McPherson a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare și arest la domiciliu cinci nopți pe săptămână, potrivit hotărârii pronunțate de Curtea din Derby. Judecătorul a obligat-o, de asemenea, să-i returneze fostului partener 30.714 lire sterline (35.300 de euro) până la data de 5 ianuarie.

„S-a terminat, în sfârșit. Este sfârșitul a opt ani și jumătate dificili. Ea nu a avut niciodată cancer și acum s-a aflat că pretinde că e bolnavă încă de când era la liceu. A fost demascată ca fiind individul oribil, mincinos și manipulator care este”, a declarat Jon Leonard, pentru presa britanică.

McPherson, care are doi copii dintr-o căsătorie anterioară, a recunoscut frauda în fața instanței, iar sentința a fost pronunțată la începutul acestei luni.