O editură din Rusia a ”inventat” mai multe cărți despre Vladimir Putin, semnate de analiști occidentali: ”N-am scris eu așa ceva!”

Publicat: 12 08. 2015, 13:30
Actualizat: 02 09. 2019, 22:23

Guardian scrie că, printre analiștii cărora le sunt atribuite volumele despre Putin, se numără Henry Kissinger, Boris Nemțov, Edward Lucas, expertul rus stabilit în SUA Donald Jensen, dar și Luke Harding, chiar corespondent al publicației britanice la Moscova.

”Nu am absolut nicio idee despre această carte, nu am scris-o eu. Nu m-a întrebat nimeni, nu mi-am dat acordul… Este o încălcare gravă a drepturilor de autor”, a comentat Edward Lucas.

”Nu am scris o astfel de carte în nicio limbă! Se pare că e vorba despre un rezumat inexact al comentariilor mele de la Vocea Americii”, a declarat și Donald Jensen.

Cărțile au apărut la editura rusă Algoritm, care a publicat nu mai puțin de 20 de volume despre președintele rus. Printre acestea, ”Doar Putin” de Luke Harding. ”Un prieten din Rusia mi-a zis că a văzut cartea ‘mea’ într-o librărie”, a declarat Harding, care a precizat că ar putea intenta un proces editurii rusești.

Directorul editurii a recunoscut că nu a cerut acordul lui Luke Harding pentru publicarea cărții ”Doar Putin”, dar a refuzat să comenteze celelalte cazuri, precizând că a fost în concediu și nu este la curent cu acuzațiile, scrie sursa.

Guardian precizează că Rusia este una dintre principalele piețe pentru cărți, CD-uri și alte produse contrafăcute.