O nouă tragedie în Franța: elev omorât în bătaie în fața liceului

Publicat: 13 01. 2015, 10:03

„Acest tânăr în vârstă de 16 ani și jumătate a fost victima unei agresiuni comise de doi indivizi care i-au aplicat lovituri – potrivit anumitor martori cu un baston telescopic -, dar există și o tăietură, probabil de cuțit”, a declarat pentru AFP Brice Robin, procurorul Marsiliei.

„Au avut loc un schimb de insulte, o altercație și a fost așteptat la ieșire”, a adăugat el.

„Se pare că el ar fi avut o altercație cu o tânără (luni) după-amiaza, s-ar fi insultat, iar ea l-ar fi amenințat că cineva îl va face să plătească”, a mai spus Robin.

„La o oră de edicație fizică a avut loc o dispută între un băiat și fată”, a declarat pentru AFP un profesor de la liceu. „Era o dispută banală între adolescenți”, a adăugat el. „Se pare că fata a chemat apropiați, care au venit și l-au așteptat pe licean”, a mai spus profesorul.