O pensionară din SUA dă în judecată băncile pentru manipularea LIBOR

Publicat: 16 10. 2012, 01:55
Actualizat: 28 09. 2018, 22:56

O pensionară din Statele Unite, a cărei casă a fost confiscată pentru neplata creditului, a dat în judecată unele dintre cele mai mari bănci din lume, într-un prim proces colectiv în care instituțiile financiare sunt acuzate că manipularea LIBOR a dus la scumpirea împrumuturilor ipotecare.

Creditele ipotecare ale pensionarei Annie Bell Adams și ale altor patru reclamanți au fost folosite de bănci la garantarea unor obligațiuni cu dobânzi calculate în funcție de LIBOR, care au fost vândute investitorilor, relatează Financial Times.

Procesul colectiv înregistrat la New York acuză că traderii de la 12 dintre cele mai mari bănci din Europa și America de Nord, între care Barclays, Bank of America și UBS, au fost încurajați să manipuleze LIBOR, dobânda interbancară londoneză, la un nivel mai ridicat, la anumite date, când dobânzile ipotecilor erau revizuite.

În acest fel, deținătorii de locuințe au fost nevoiți să plătească mai mult în perioada 2000-2009, potrivit plângerii.

Reclamanții, al căror număr ar putea ajunge la 100.000, au pierdut fiecare sume de ordinul miilor de dolari, potrivit avocatului care îi reprezintă, John Sharbrough.

Avocatul a refuzat să menționeze valoarea despăgubirilor dorite de clienții săi.

Mai multe procese colective au fost declanșate împotriva băncilor, după ce acestea au anunțat că sunt investigate pentru manipularea LIBOR. Până în prezent, reclamațiile împotriva băncilor au venit doar din partea unor investitori și a municipalităților.

Un judecător din New York urmează să decidă dacă aceste procese își vor urma cursul ca acțiuni colective.

Asociația bancară bitanică, BBA, a cedat presiunilor politice și va renunța la rolul de autoritate de supraveghere a LIBOR, reglementarea indicelui de dobândă de pe piața interbancară urmând să fie preluată de o nouă structură, care va fi prezentată în scurt timp de guvernul britanic.

Influentul grup de lobby BBA a votat în luna seeptembrie cedarea rolului pe care îl deține din 1986 în stabilirea indicelui LIBOR, după patru ani de anchete privnid manipularea dobânzilor care au culminat în acest an cu demisia conducerii băncii britanice Barclays.