Obama va propune reducerea cu o treime a armelor nucleare strategice americane și ruse

Publicat: 19 06. 2013, 08:25
Actualizat: 25 06. 2013, 14:09

Președintele american Barack Obama va propune miercuri ca Statele Unite și Rusia să își reducă cu o treime armele strategice nucleare și va îndemna la o reducere a arsenalelor nucleare tactice în Europa, a anunțat un oficial american, relatează AFP.

Obama, care va prezenta aceste propuneri într-un important discurs susținut la Berlin, se va angaja totodată să participe la un summit privind securitatea nucleară, la Haga, anul viitor, și să organizeze un summit echivalent în ultimul an al președinției sale, în 2016.

Potrivit oficialului american, Obama este convins că Statele Unite și aliații lor vor putea menține un nivel credibil al disuasiunii nucleare „reducând cu până la o treime focoasele rachetelor nucleare strategice, sub nivelul (prevăzut de) noul tratat START”.

„Vom încerca să negociem aceste reduceri cu Rusia, cu scopul de a continua să depășim poziții care au prevalat în timpul Războiului Rece”, a adăugat oficialul.