Olanda va decide în privința aderării Bulgariei la Schengen după raportul CE

Publicat: 21 05. 2012, 13:02
Actualizat: 21 05. 2012, 13:02

Olanda va aștepta raportul Comisiei Europene privind Bulgaria înainte de a decide dacă va susține sau nu aderarea țării la spațiul Schengen, relatează site-ul Novinite.com.

Această precizare a intervenit în timpul discuțiilor de la Chicago dintre președintele bulgar Rosen Plevneliev și premierul olandez Mark Rutte.

Plevneliev se află în prima sa vizită oficială în Statele Unite în calitate de președinte al Bulgariei, unde participă la summitul NATO, ce se desfășoară în perioada 21-22 mai.

El a subliniat că situația din jurul aderării Bulgariei la Schengen este complexă, dar efortul uriaș al țării și rezultatele obținute trebuie luate în considerare. Potrivit lui Plevneliev, toate instituțiile din Bulgaria sunt angajate pe calea reformelor, în special în justiție și afaceri interne. El a citat legea privind confiscarea averilor dobândite în mod ilicit ca un mare pas înainte în această direcție.

„Este foarte important să le arătăm alegătorilor că putem să vă oferim cheia intrării în Europa și, din acest motiv, vom aștepta evaluarea CE”, a declarat Rutte, exprimându-și speranța că raportul va menționa progrese înregistrate de Bulgaria.

La începutul lui martie, premierul olandez a reiterat că Guvernul său nu este împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, dar vrea garanții absolute că acestea vor aplica criteriile Schengen.