ONU condamnă planurile Israelului cu privire la Cisiordania. Ordinul dat de Benjamin Netanyahu aruncă în aer Orientul Mijlociu!

Publicat: 19 01. 2021, 09:37
ONU condamnă planurile Israelului cu privire la Cisiordania. Ordinul dat de Benjamin Netanyahu aruncă în aer Orientul Mijlociu! / Sursa FOTO: https://images.jacobinmag.com

Noi tensiuni în Orientul Mijlociu, acolo unde Națiunile Unite se implică pentru restabilirea calmului. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat Israelul „să suspende şi să anuleze” decizia sa recentă de a construi circa 800 de locuinţe în Cisiordania ocupată.

Guvernul Netanyahu a demarat un amplu proces de ocupare a teritoriilor palestiniene, lucru condamnat de comunitatea internațională.

ONU condamnă ofensiva Israelului

În opinia secretarului ONU, decizia Israelului de a construi noi locuințe în Cisiordania ocupată „constituie un obstacol major în realizarea soluţiei cu două state şi a unei păci juste, durabile şi globale” în Orientul Mijlociu.

Înfiinţarea de colonii de către Israel în teritoriile palestiniene ocupate din 1967, inclusiv Ierusalimul de Est, nu are validitate legală şi constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Dezvoltarea coloniilor erodează şi mai mult posibilitatea de a pune capăt ocupaţiei şi de a stabili un stat palestinian suveran contiguu şi viabil, pe baza liniile dinainte de 1967”, a insistat Antonio Guterres.

Duminică, autoritățile de la Tel Aviv au aprobat construirea a 780 de locuinţe în colonii din Cisiordania ocupată. Ordinul a fost semnat chiar de premierul Benjamin Netanyahu. Mai puțin de 500.000 de israelieni locuiesc în colonii din Cisiordania, zonă ocupată de aproape 3 milioane de palestinieni.