ONU „face apel la calm” în contextul unor noi tensiuni între sârbi și albanezi

Publicat: 22 01. 2013, 13:14
Actualizat: 26 06. 2013, 00:51
Națiunile Unite "fac apel la calm" între albanezi și sârbi, în contextul protestelor albanezilor din sudul Serbiei, a declarat luni purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky, potrivit AFP.

Națiunile Unite „fac apel la calm” între albanezi și sârbi, în contextul protestelor albanezilor din sudul Serbiei, a declarat luni purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky, potrivit AFP.

Peste 3.000 de albanezi au protestat luni la Presevo, localitate din sudul Serbiei, pentru a denunța demontarea de către Belgrad a unui monument ridicat în memoria insurgenților albanezi, cerând plecarea forțelor sârbe din această regiune majoritar albaneză.

Națiunile Unite „urmăresc situația din Presevo și fac apel la calm”, a declarat Nesirky, adăugând că ONU „a subliniat întotdeauna necesitatea reconcilierii” în Balcani.

Purtătorul de cuvânt a estimat că autoritățile sârbe nu ar trebui să caute să suprime „protestele pașnice”

Duminică, peste 200 de jandarmi au participat la demontarea, fără incidente, a unui monument ridicat cu două luni în urmă de primăria din Presevo.

Kosovo a reacționat afirmând că această măsură „periclitează serios procesul de dialog asupra normalizării relațiilor dintre Kosovo și Serbia”.