ONU le cere milionarilor italieni să doneze bani pentru refugiați. „Dacă ar dona câte 15.000 de euro…”

Publicat: 09 09. 2015, 07:40

UNHCR a apreciat că, dacă numai 1% dintre persoanele din Italia care au cel puțin un milion de euro ar dona câte 15.000 de euro, 22.000 de familii siriene ar putea fi ajutate.

Aproximativ 219.000 de italieni dețin averi de cel puțin un milion de euro, potrivit unui raport mondial privind bogăția din 2015.

„Este clar acum pentru toți că ne confruntăm cu o criză istorică”, a declarat într-un comunicat Federico Clementi, responsabil cu strângerea de fonduri în cadrul UNHCR Italia.

„Suntem convinși că este o etapă istorică în care toți oamenii, în special cei aflați într-o poziție economică puternică, ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru a îmbunătăți condițiile a mii de familii, care altfel nu au de ales decât să se bazeze pe traficanții de persoane”, a adăugat el.

Peste 365.000 de oameni, majoritatea sirieni care au fugit din calea războiului, au traversat Mediterana anul acesta.

Unii dintre cei mai bogați oameni din Europa au prezentat oferte de ajutor și donații după publicarea imaginilor cu băiețelul sirian găsit mort săptămâna trecută pe o plajă din Turcia.

Cluburi de fotbal din toată Europa au lansat inițiative de strângere de fonduri, inclusiv AS Roma, care luni a anunțat că va începe cu o donație importantă din partea președintelui clubului, James Pallotta.