ONU ordonă distrugerea arsenalului chimic sirian printr-o rezoluție adoptată unanim

Publicat: 28 09. 2013, 10:22
Actualizat: 28 09. 2013, 11:24

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluție cu privire la Siria, prima de la începutul conflictului, care obligă regimul lui Bashar al-Assad să distrugă toate armele chimice în mai puțin de un an, relatează AFP.

„În această seară comunitatea internațională și-a îndeplinit misiunea”, a comentat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, după adoptarea cu unanimitate a acestui text. „Este primul de semn de speranță pentru Siria după mult timp”, a adăugat el, anunțând totodată organizarea la jumătatea lui noiembrie a conferinței de pace privind Siria Geneva 2.