Pacientul zero bolnav de Covid-19 din China ar fi fost o altă persoană decât cea cunoscută inițial, arată un studiu american

Publicat: 19 11. 2021, 08:54

Primul caz cunoscut de Covid-19 a fost o vânzătoare de la piața din orașul Wuhan, nu un contabil care nu ar fi avut nicio legătură cu piața, scrie Reuters. Contabilul a fost vehiculat multă vreme drept pacientul zero, contribuind la speculațiile că virusul ar fi provenit dintr-un laborator, se arată într-un studiu american, citat de Reuters.

Originea virusului SARS-CoV-2 care provoacă boala Covid-19 rămâne un mister și o sursă majoră de tensiune între China și Statele Unite.

Un studiu comun realizat anul acesta de China și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a exclus aproape complet teoria conform căreia COVID-19 ar fi provenit dintr-un laborator din Wuhan. Studiul comun a lansat ipoteză este că virusul a infectat oamenii în mod natural, probabil prin intermediul comerțului cu animale sălbatice din piața chineză.

O echipă de experți condusă de OMS a petrecut patru săptămâni în orașul central Wuhan și în împrejurimile acestuia, împreună cu oamenii de știință chinezi. Cercetătorii au scris în raportul comun lansat în martie 2021 că virusul SARS-CoV-2 a fost cel mai probabil transmis de la lilieci la oameni prin intermediul unui alt animal. Raportul a spus atunci că nu ar mai fi necesare cercetări suplimentare.