Până la 400 de imigranți ilegali au murit într-un naufragiu pe Mediterana

Publicat: 15 04. 2015, 09:50
Actualizat: 15 04. 2015, 09:54

Paza de Coastă italiană a anunțat anterior că a reușit să salveze 144 de persoane, după răsturnarea ambarcațiunii, și că a recuperat nouă cadavre.

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) și organizația de caritate Salvați Copiii (Save the Children) au anunțat, citând supraviețuitori, că între 144 și 150 de supraviețuitori au sosit marți la Reggio Calabria, în extremitatea de sud a Italiei.

„Au fost 400 de victime în acest naufragiu, care a avut loc la 24 de ore după ce (ambarcațiunea) a plecat de pe coasta libiană”, a anunțat organizația Salvați Copiii, într-un comunicat, citând supraviețuitori.

În cazul confirmării bilanțului, acesta va fi mai mare decât al naufragiului din octombrie 2013, în largul coastelor insulei italiene Lampedusa, soldat cu 366 de morți. Potrivit IOM, 3.279 de imigranți au murit încercând să traverseze Mediterana în 2014.

„Printre victime se află mai mulți băieți”, a anunțat ONG-ul internațional, adăugând că printre supraviețuitori se află și copii.

Un purtăor de cuvânt al IOM, Flavio Di Giacomo, a declarat pentru AFP că organizația sa a intervievat mai mulți supraviețuitori, care au declarat că la bord se aflau 500-550 de oameni în momentul scufundării ambarcațiunii. „Continuăm să investigăm pentru a înțelege cum s-a produs naufragiul”, a spus el.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, ambarcațiunea s-a răsturnat după ce pasagerii au început să se agite, văzând echipa italiană de salvare.

Paza de Coastă a anunțat marți că, începând de vineri, a salvat, pe mare, aproape 8.000 de persoane.

Vremea bună de la Mediterana a condus la o creștere importantă a numărului imigranților care încearcă să ajungă în Italia la bordul unor ambarcațiuni.

O situație haotică și violentă, în Libia, o adevărată poartă pentru imigranți, contribuie, de asemenea, la creșterea numărului de solicitanți de azil care încearcă să ajungă în Europa.

Potrivit autorităților italiene, peste 15.000 de imigranți au sosit în Italia de la începutul lui 2015. În aceeași perioadă de anul trecut numărul acestora a fost de 15.000, iar media lunară în perioada iunie-septembrie este de 25.000 de imigranți clandestini.

Traficul de persoane continuă să aducă profit. Imigranți clandestini salvați pe Mediterana în februarie afirmă că au plătit 500 până la 1.000 de euro pentru a traversa marea, uneori în bărci pneumatice.