Panică pe aeroportul din Manchester. Acesta a fost evacuat după descoperirea unui pachet suspect

Publicat: 05 07. 2017, 16:12

UPDATE După mai multe ore, terminalul aeroportului din Manchester a fost redeschis, în condițiile în care geniștii au efectuat mai multe explozii controlate asupra pachetului suspect.

„În urma mai multor inspecții, pachetul nu pare să conțină un dispozitiv viabil și nu a reprezentat o amenințare”, a anunțat poliția din Manchester, care a precizat că incidentul nu are un caracter terorist.

Conducerea aeroportului anunțase anterior că, în cadrul verificărilor de rutină, unul dintre bagaje părea să conțină un obiect suspect.

„O evacuare preventivă este în desfășurare la terminalul 3 și au loc investigații suplimentare, din cauza unei potențiale probleme cu o geantă”, a anunțat conducerea aeroportului.

Poliția din Manchester a anunțat că o unitate de geniști a fost trimisă la fața locului. Din imaginile video se pot observa sute de oameni care ieșeau grăbiți din terminalul respectiv.

Una dintre persoanele evacuate, profesorul universitar Lizabeth Hannaford, a declarat că poliția a instalat un cordon de securitate în jurul terminalului.

Celelalte două terminale ale aeroportului din nord-vestul Angliei rămân deschise, iar avioanele continuă să decoleze și să aterizeze. Conducerea aeroportului le-a transmis pasagerilor care trebuiau să se îmbarce din terminalul 3 să folosească terminalul 1.

Aeroportul din Manchester este al treilea cel mai mare din țară, iar peste 22 de milioane de pasageri îl folosesc anual.