Papa Francisc, mesaj dur pentru președintele mexican

Publicat: 13 02. 2016, 22:50

Gradul de corupție din Mexic este unul ridicat în condițiile în care chiar președintele, soția acestuia și ministrul de Finanțe sunt implicați într-un conflict de interese generat de achiziționarea unor locuințe prin contractori guvernamentali. Suveranul pontif a lansat un apel și papei din Mexic să aibă un rol mai activ în lupta contra traficului de droguri, care „devorează (țara) ca o metastază”.

Papa Francisc a îndemnat reprezentanții conducerii mexicane, dar și pe papa din Mexic, să avertizeze traficanții de droguri că ei nu-i consideră buni catolici dacă mâinile lor „sunt afundate în sânge, dar au buzunarele pline de bani murdari și conștiința întunecată”.

Traficanții de droguri s-au infiltrat printre forțele poliției pe întreg teritoriul țării și peste 100.000 de persoane au murit în ultimul deceniu din cauza violențelor produse pe fondul traficului și consumului de droguri, iar peste 26.000 de persoane sunt date dispărute.

„Experiența ne-a învățat că de fiecare dată când căutam privilegii sau beneficii pentru unii în detrimentul binelul comun, al tuturor, mai devreme sau mai târziu, societatea devine un sol fertil pentru corupție, pentru trafic de droguri, pentru excluderea diferitelor culturi, pentru violență și trafic de persoane, răpiri și decese”, a declarat papa Francisc într-un discurs adresat președintelui mexican, guvernului și diplomaților străini.

El a precizat că liderii mexicani au „o responsabilitate anume”, aceea de a lăsa în urmă corupția și violențele din țară și de a colucra pentru obținerea binelui comun.

Papa Francisc a sosit în Mexic după o întâlnire istorică în incinta aeroportului din Havana, Cuba, cu patriarhul Chiril, ocazie cu care cei doi lideri religioși au pledat pentru intensificarea legăturilor celor două biserici, condamnând conflictele militare, persecutarea creștinilor, secularismul, consumismul și adoptând o poziție comună pentru apărarea valorilor creștine fundamentale.

Suveranul pontif își va continua călătoria de cinci zile din Mexic, vizitând mai multe orașe din țară, urmând să-și încheie turneul prin vizitarea orașului Ciudad Juarez, unde se va întâlni cu rudele victimelor actelor de violență.