Parlamentul European nu reușește REGLEMENTAREA INTERNETULUI. Primele încercări de a proteja drepturile de autor

Publicat: 05 07. 2018, 21:33
Actualizat: 02 10. 2018, 16:13

În urma rezultatului, proiectul a fost trimis în comisiile legislativului european, pentru dezbateri suplimentare între parlamentari.

Propunerea de Directivă privind dreptul de autor pe piața unică digitală introduce o serie de noi reguli care sunt menite să forțeze platformele online – tot mai populare – să împartă veniturile cu creatorii de conținut și să ofere posibilitatea tragerii la răspundere a platformelor care încalcă drepturile de autor prin distribuirea de conținut nelicențiat.

Reacțiile cu privire la noile reguli sunt împărțite, iar cele mai multe grupuri politice europene, inclusiv Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților sau Partidul Popular European, nu au avut o poziție unitară înainte de vot.

Pe de o parte, enciclopedia online Wikipedia, companii precum Google sau Facebook, ori activiști pentru drepturi civile au avertizat că modificările propuse ar îngrădii creativitatea și diseminarea conținutului în mediul online și astfel ar afecta libertatea de exprimare.

Pe de altă parte, numeroși artiști, instituții de presă, case de discuri și studiouri de filme s-au declarat în favoarea propunerilor, motivând că astfel vor putea beneficia în mod corect de venituri de pe urma operelor create.

Cele mai multe critici s-au concentrat asupra a două articole. Articolul 11 ar putea obliga companii precum Microsoft sau Google să plătească pentru fragmentele de știri (așa-numitele news snippets), iar articolul 13 ar obliga platforme online ca YouTube sau eBay să instaleze filtre care să-i împiedice pe utilizatori să publice conținut pentru care nu au licență. Compania eBay a precizat însă că platformele de comerț nu sunt incluse pe lista directivei.

Parlamentul European anunță că proiectul va fi pus din nou pe ordinea de zi în luna septembrie.