Pentru cei care s-au plictisit de discursurile plicticoase ale lui Obama, așa sună „traducerea” lor nervoasă

Publicat: 26 04. 2015, 13:29

This browser does not support the video element.

Barack Obama nu i-a scutit de glumele sale pe aliații și rivalii lui, sâmbătă seară, în fața reprezentanților presei și a numeroase celebrități, cu ocazia acestui eveniment tradițional, în timpul căruia președintele american îi ironizează pe unii dintre invitați în discursul său introductiv, care conține însă adeseori și numeroase accente de autoironie.

Președintele american s-a pretat încă o dată acestui „joc” cu ocazia evenimentului organizat de Asociația corespondenților de presă de la Casa Albă, cu un an înainte de alegerile prezidențiale din 2016.

În discursul său, Barack Obama a făcut o referire comică la adresa disputelor sale principiale din 2011 cu miliardarul Donald Trump, remarcând prezența acestuia la evenimentul de sâmbătă. „Și Donald Trump este aici. Încă este aici”, a declarat, în glumă, președintele american.

De asemenea, liderul american a glumit și pe seama actorilor din distribuția serialului de comedie „Black-ish”, produs de postul de televiziune ABC, pe care i-a „avertizat” în felul următor: „Să știți că faptul că sunteți «negricioși» vă ajută doar să rămâneți mult timp populari”.

Printre pretendenții la succesiunea sa, Hillary Clinton – învinsă de Barack Obama în cursa de obținere a candidaturii din partea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 2008 – nu a fost nici ea scutită de glumele actualului președinte american, care a ironizat tonul mai degrabă modest pe care Hillary Clinton a vrut să îl impună campaniei sale actuale, lansată prin intermediul unor întâlniri cu „americanii de rând din Iowa”, la bordul unui microbuz.

„Trăim timpuri grele. Am o prietenă care câștigă milioane de dolari pe an, dar acum locuiește într-un microbuz în Iowa”, a spus Barack Obama.

Președintele american a stârnit hohote de râs furtunoase în rândul invitaților în momentul în care a vorbit puțin și despre relația strânsă de colaborare pe care o are cu vicepreședintele Joseph Biden, ironizând în același timp anumite inițiative legislative anti-gay din statul Indiana: „Am devenit atât de apropiați încât în anumite zone din Indiana angajații unor restaurante nu vor să ne mai aducă pizza la masă”.

Dineul Corespondenților de la Casa Albă, un eveniment desfășurat în fiecare an într-o atmosferă relaxată, este cunoscut în anumite cercuri și sub denumirea de „cea mai sălbatică seară de la Washington”, datorită combinației neobișnuite de invitați care participă la această gală – vedete de la Hollywood, personalități din mass-media și oficiali guvernamentali.

Printre invitații din acest an s-au numărat actorii Jane Fonda, Bradley Cooper, Tea Leoni, Sophie Turner și Laverne Cox, regizorul Bryan Singer, jurnalistul de la Bloomberg Politics Mark Halperin, liderul grupului minoritar din Camera Reprezentanților Nancy Pelosi, jurnalista Katie Couric, fostul secretar de stat Madeleine Albright.