Planul de distrugere a arsenalului chimic sirian a fost aprobat

Publicat: 18 12. 2013, 07:58
Actualizat: 08 04. 2019, 17:13

Organizația însărcinată să supervizeze eliminarea armelor chimice siriene a aprobat marți seara detaliile finale ale planului pregătit în vederea distrugerii acestui arsenal, în pofida unor întârzieri probabile, au anunțat surse diplomatice, relatează AFP.

Potrivit foii de parcurs întocmite de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), arsenalul urmează să fie distrus până la 30 iunie, dar procesul care urmează să conducă la distrugerea lui a încetinit deja, din cauza unor probleme de securitate din Siria, o țară devastată de răboi.

Un purtător de cuvânt OIAC a refuzat să comenteze cu privire la reuniunea Consiliului Executiv al organizației, însă un diplomat prezent la întâlnire a anunțat că planul internațional privind distrugerea armelor chimice siriene, primul de acest tip, a fost adoptat.

„Există un anumit realism cu privire la provocările existente”, a declarat acest diplomat pentru AFP.

Detalii ale planului, deja cunoscut în linii mari, după ce mai multe țări au prezentat public propuneri de ajutorare, urmează să fie comunicate în mod oficial miercuri dimineața.

Directorul OIAC a recunoscut săptămâna trecută că ar putea avea loc „întârzieri ușoare” în implementarea planului, din cauza condițiilor meteorologice sau în domeniul securității.

Statele Unite au acceptat să se ocupe de o parte a distrugerii armelor chimice siriene, operațiune care se va desfășura în apele internaționale la bordul MV Cape Ray, o navă aparținând Marinei americane.

Nave daneze și norvegiene vor escorta două cargouri, la bordul cărora se vor afla containere cu agenți chimici, de la portul Lattakia către alt port, de unde vor fi transportate către MV Cape Ray.

Damascul a declarat în total 1.290 de tone de arme chimice, precursori sau igrediente.

Directorul OIAC Ahmet Uzumcu a oferit asigurări în cursul unei reuniuni, luna trecută, că ruta Homs-Damasc este închisă, ceea ce ridică problema transportului agenților chimici de la Lattakia, dar și cu privire la „viitoare activități de verificare”.

Agenții chimici cei mai periculoși urmează să părăsească teritoriul sirian pe 31 decembrie, data-limită, redenumită între timp „data-țintă”, stabilită de către organizație.

Surse apropiate dosarului au declarat pentru AFP că aceste obiective probabil nu vor fi respectate.

Italia „a oferit un port de transfer”, însă armele chimice „nu vor atinge teritoriul italian”, a declarat ministrul israelian de Externe Emma Bonino.

În total 42 de companii și-au manifestat interesul, la OIAC, față de operațiunile de distrugere a agenților chimici mai puțin periculoși, inclusiv șase firme din Franța.

Rezoluția numărul 2.118 a Consiliului de Securitate al ONU, în virtutea căreia Siria este obligată să-și distrugă arsenalul chimic, a fost adoptată în septembrie, în urma unor amenințări cu atacuri din partea americanilor, după comiterea unui atac chimic soldat cu victime în apropiere de Damasc.