PLANUL Germaniei pentru salvarea zonei Schengen. Merkel: „Un eșec ar afecta libera circulație a persoanelor, baza performanțelor economice pentru UE”

Publicat: 06 02. 2016, 15:05

„Trebuie să protejăm frontierele externe ale Uniunii Europene, pentru că vrem menținerea Spațiului Schengen”, a afirmat Merkel sâmbătă dimineață, conform site-ului agenției Reuters.

„Un eșec în securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene ar afecta libera circulație a persoanelor, baza performanțelor economice pentru Uniunea Europeană”, a adăugat cancelarul Germaniei.

Angela Merkel, criticată dur pentru toleranța față de venirea imigranților extracomunitari în Germania și în Uniunea Europeană, se confruntă cu scăderea dramatică a popularității. Cancelarul german se va deplasa luni în Turcia, pentru a discuta cu premierul Ahmet Davutoglu despre soluții pentru limitarea numărului imigranților clandestini. De asemenea, Comisia Europeană a avertizat recent Grecia că riscă excluderea din Spațiul Schengen dacă nu va remedia până în luna mai „deficiențele grave” în securizarea frontierei externe a Uniunii Europene.

Declarația Angelei Merkel vine în contextul în care Comisia Europeană a propus în decembrie un proiect de înființare a unei forțe de poliție de frontieră comune, care să aibă în jur de 1.500 de membri și care să poată fi mobilizată rapid la frontierele externe ale UE, în cazul unei crize, așa cum este cea a imigranților și refugiaților. Decizia mobilizării acestor trupe la frontiera externă a UE, deci implicit la frontierele aflate în această poziție – precum Grecia, Italia, dar și România, Bulgaria sau Polonia – ar urma să se facă printr-o decizie centralizată la nivel european. Statele naționale ar putea să răstoarne o astfel de decizie de mobilizare a acestor trupe, printr-o majoritate care să se opună prin vot.

Propunerea Comisiei Europene trebuie avizată de Parlamentul European și votată în Consiliul European, de către liderii fiecărui stat membru al UE, deci este departe de a intra în vigoare.

Proiectul se bucură de susținerea Franței și Germaniei, cele mai puternice voci la nivel de decizie europeană, dar și a Italiei, afectată de valurile de migranți, însă trezește suspiciuni în cazul Poloniei sau Greciei – țară care a refuzat mult timp să solicite ajutor european pentru a gestiona fluxul de imigranți cu care se confrunta.

Până în prezent, România, țară cu frontieră externă a UE, nu a exprimat un punct de vedere contrar. „România susține implementarea tuturor măsurilor necesare pentru securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene și pentru garantarea securității interne, menținându-se, totodată, principiul libertății de circulație în interiorul Uniunii”, arată un comunicat de presă al Guvernului.

Astfel, prin acest proiect, în cazul unei crize la o frontieră externă a UE, așa cum se întâmplă cu fluxul masiv de refugiați și imigranți dinspre Orientul Mijlociu, la granița Greciei, UE ar putea interveni rapid pentru a ține sub control situația, chiar dacă țara respectivă unde se află frontiera externă a UE s-ar opune sau nu ar considera necesară asistența.