POLITICĂ. Țara în care coronavirusul a câștigat alegerile. Rezultate șocante!

Publicat: 16 04. 2020, 12:56
POLITICĂ. Țara în care coronavirusul a câștigat alegerile. Rezultate șocante! / Sursa foto: wikimedia.org

Partidul de guvernământ din Coreea de Sud și-a zdrobit adversarii politici în alegerile parlamentare organizate miercuri, 15 aprilie. Victoria este una a coronavirusului, cred mulți analiști, căci reflectă răspunsul poporului la modul profesionist în care Partidul Democrat a gestionat criza de Covid-19.

Conform agenției Yonhap, Partidul Democrat al preşedintelui Moon Jae In, plus aliații săi, ar urma să deţină cel puţin 180 dintre cele 300 de mandate în Adunarea Naţională (Parlamentul de la Seul).

În vechea legislatură, DP avea „doar” 120 de reprezentanţi.

Partidul Viitorului Unit şi o formaţiune aliată mai mică vor avea 103 locuri în forul legislativ de la Seul.

Comisia Electorală Naţională a anunţat că prezenţa la vot a fost de 66,2%, cea mai mare din ultimii 28 de ani în ţara asiatică!

Acest scrutin a fost văzut drept un referendum pentru preşedintele Moon Jae In, care mai are doi ani de mandat şi s-a confruntat cu provocări dificile – o recesiune economică, relaţiile tensionate cu Phenianul şi, mai recent, criza cauzată de Covid-19.

Sondajele de opinie indică faptul că populaţia sud-coreeană consideră că guvernul a gestionat foarte bine criza cauzată de pandemia de Covid-19, iar testarea extensivă a făcut ca modelul sud-coreean să fie urmat cu succes şi de alte ţări.

În Coreea de Sud, numărul noilor cazuri zilnice de contractare a SARS-CoV-2 s-a stabilizat la sub 50, comparativ cu un vârf de 900 la finalul lui februarie. Până în prezent, în Coreea de Sud au fost confirmate puţin peste 10.500 cazuri de COVID-19.