Polonia nu-l lasă pe Putin să ajungă la Budapesta

Publicat: 21 10. 2025, 13:59

Polonia l-a avertizat, marți, pe Vladimir Putin să nu traverseze spațiul său aerian pentru a participa la summitul din Ungaria cu Donald Trump, afirmând că ar putea fi nevoită să execute un mandat internațional de arestare dacă ar face acest lucru.

Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis un mandat de arestare împotriva lui Putin în 2023, acuzându-l de crimă de război și deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina. Rusia nu recunoaște jurisdicția CPI și neagă acuzațiile.

„Nu pot garanta că o instanță poloneză independentă nu va ordona guvernului să escorteze un astfel de avion pentru a-l preda suspectului instanței de la Haga”, a declarat ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski.

Mandatul CPI obligă statele membre ale Curții să îl aresteze pe Putin, dacă acesta pune piciorul pe teritoriul lor, potrivit Bussines Recorder.

„Cred că partea rusă este conștientă de acest lucru. Prin urmare, dacă acest summit va avea loc, sperăm că avionul va folosi o rută diferită”, a spus Sikorski.

Bulgaria anunță că și-ar putea DESCHIDE spațiul aerian pentru Vladimir Putin

Bulgaria este pregătită să își deschidă spațiul aerian pentru președintele rus, Vladimir Putin, dacă acesta decide să călătorească la Budapesta pentru o întâlnire cu președintele american Donald Trump, a confirmat luni ministrul de Externe Georg Georgiev în cadrul Consiliului Afaceri Externe al UE de la Luxemburg.

Georgiev a declarat că astfel de chestiuni logistice vor fi discutate doar după ce mult așteptata întâlnire Trump-Putin va fi programată oficial. „Să se anunțe mai întâi data, iar apoi putem discuta despre detaliile tehnice. Din câte știu eu, nu există încă o dată confirmată”, a declarat el, citat de Novinite.

De asemenea, prim-ministrul Ungariei Viktor Orban a declarat că se va asigura că Putin poate intra în țară pentru summit și se poate întoarce acasă după aceea.

Pentru a evita să survoleze Ucraina, delegația rusă ar trebui să zboare prin spațiul aerian al cel puțin unei țări din Uniunea Europeană.

Ungaria, al cărei prim-ministru Viktor Orban menține relații cordiale cu Rusia, a declarat că se va asigura că Putin poate intra în țară pentru summit și se poate întoarce acasă după aceea.

Pentru a evita să survoleze Ucraina, delegația rusă ar trebui să zboare prin spațiul aerian al cel puțin unei țări din Uniunea Europeană.

Polonia, membră a NATO, a fost printre cei mai fervenți susținători ai Kievului după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în 2022.