Povestea Dianei, mama-eroină care și-a salvat unul din băieți din cutremur, iar apoi a plecat 8 km pe jos să îl găsească pe al doilea

Publicat: 01 09. 2016, 07:55

Când s-a dezlănțuit iadul, Diana dormea cu băiatul ei cel mare. Cei doi au apucat să iasă din casă, însă aceasta a fost aproape în totalitate distrusă. Cel de-al doilea băiat al Dianei, mezinul Denis, se afla în acea noapte la o prietenă a Dianei, tocmai în Amatrice, localitatea cea mai afectată de seism. ”Când a fost cutremurul mai puternic nu puteai să te ridici din pat. Încercăm să-l trag pe copilul cel mare și pur și simplu nu reușeam (…) Eu, când am ieșit, singurul meu gând a fost la băiatul meu cel mic, pe care-l aveam la prietena mea acasă, dormea cu copilul ei. Am plecat pur și simplu pe jos, 8 km, până în Amatrice”, a povestit Diana.

Din casa prietenei în care era băiețelul, numai copiii au supraviețuit. Cei mici au avut noroc pentru că dormeau într-una din camerele care au rezistat. În schimb, prietena Dianei, Aurelia, și soțul ei au rămas sub dărâmături. Nu au avut nicio șansă. Denis, băiatul cel mic al Dianei, are 10 ani. Deși îi era foarte frică, s-a străduit să rămână calm și să își ajute prietenul ai cărui părinți muriseră în casă, scrie tvr.

Diana lucrează ca menajeră. Casa, pe care o cumpărase în urmă cu ceva ani, și pentru care plătește încă rate, a fost complet distrusă. Acum locuiește într-un alt sat, la niște rude, unde nu poate rămâne însă definitiv. I-a povestit și premierului despre situația ei. Diana nu se poate întoarce în țară deoarece băiatul cel mic e cetățean italian. Iar tatăl lui se opune categoric să plece din Italia.