Premierul britanic afirmă că nivelul migrării de la începutul anului din România și Bulgaria este „rezonabil”

Publicat: 27 01. 2014, 12:45
Actualizat: 06 02. 2019, 17:38

Premierul britanic David Cameron a declarat luni că nivelul migrării din România și Bulgaria, de la începutul anului și până în prezent, a fost „rezonabil”, refuzând noi măsuri în domeniul imigrației, solicitate de parlamentari conservatori, relatează Daily Mail în pagina electronică.

Este pentru prima dată când Cameron se pronunță asupra numărului de imigranți, notează publicația britanică, adăugând că premierul a subliniat că politicile impuse de coaliția aflată la putere au prevenit un „aflux” din Europa de Est. Întruntând un grup de conservatori care solicită măsuri suplimentare împotriva imigrației, el a insistat că nu se poate face mai mult în cadrul regulilor UE convenite în timpul Guvernului laburist anterior.

Parlamentarul conservator Nigel Mills a subliniat duminică asupra faptului că va „forța” un vot în vederea înăspririi legislației în domeniul imigrației. El dorește reintroducerea restricțiilor impuse românilor și bulgrailor pe piața muncii, care au fost anulate la 1 ianuarie.

„Am făcut tot ceea s-a putut face în cadrul regulilor agreate de fostul Guvern”, a declarat Cameron, subliniind că actuala coaliție a extins restricțiile de la o perioadă de cinci ani la o perioadă de șapte ani, atunci când a devenit el premier. „Acei șapte ani s-au încheiat, nu ni se mai permite, conform reglementărilor actuale, să le prelungim”, a adăugat acesta.

„Am amânat (proiectul) legii (imigrației) de Crăciun, dar acum cred că putem să vedem, la începutul acestui an, că până în prezent pare să existe un nivel rezonabil al migrării și sper că vom înregistra progrese cu ajutorul (proiectului) legii (imigrației)”, a declarat premierul britanic.

În urmă cu două săptămâni, ambasadorul român la Londra Ion Jinga a declarat că, de la anularea restricțiilor pe 1 ianuarie, în Marea Britanie au venit aproximativ 25 de români.

Downing Street insistă că premierul și ministrul de Interne Theresa May sunt hotărâți să treacă proiectul de lege privind imigrația, în pofida unei noi „rebeliuni” în rândul conservatorilor.