Presa oficială chineză critică bilanțul „insipid” al președintelui Barack Obama

Publicat: 05 11. 2014, 10:37

„Obama spune în continuare „Yes, we can”, suscitând mari așteptări în rândul populației. Dar el a făcut o treabă insipidă și nu are aproape nimic de oferit susținătorilor. Societatea americană a obosit de banalitatea sa”, consideră într-un editorial The Global Times, publicație apropiată de Partidul Comunist Chinez.

Acest comentariu intervine cu câteva zile înainte de sosirea președintelui Barack Obama la Beijing, pentru a participa summitul Asia-Padific, unde se va întâlni cu liderul chinez Xi Jinping.

„Cea mai bună performanță a lui Obama este retorica vidă”, adaugă cotidianul chinez.

În ceea ce privește SUA, este „o țară prea leneșă pentru a se reforma”, consideră publicația chineză, cunoscută pentru tonul naționalist.

Barack Obama a retras trupele americane din Irak și Afganistan, dar „nu a lăsat acolo pacea”, iar „dacă Ben Laden a fost ucis în timpul mandatului său, organizația Stat Islamic s-a dezvoltat în Orientul Mijlociu”, adaugă cotidianul.

În Europa, „Războiul Rece aproape a revenit” odată cu criza ucraineană, în timp ce politica de reechilibrare a Washingtonului spre Asia „nu a făcut decât să crească neîncrederea între China și SUA și printre țările din Asia de Est”, notează The Global Times.

Concluzia The Global Times este că „în epoca noastră, nu există un mare președinte american”.