Președintele anunță crearea unui grup de experți comuni cu Republica Moldova pentru asistență peste Prut / Maia Sandu: Avem mare nevoie de sprijinul României

Publicat: 02 07. 2019, 09:45

This browser does not support the video element.

9:36 Premierul Republicii Moldova Maia Sandu a declarat, după discuțiile cu Klaus Iohannis, că are încredere că România le va fi alături cetățenilor în calitate de aliat de bază în „parcursul european”. Maia Sandu a amintit și de „moștenirea regimului oligarhic”, care este una grea.

„Îi mulțumesc domnului președinte Klaus Iohannis pentru invitația pe care am acceptat-o cu plăcere. Este prima vizită oficială pe linie bilaterală după preluarea mandatului și reflectă convingător importanța și interesul pe care noul guvern le acordă relațiilor speciale și privilegiate cu România ăn cadrul parteneriaitului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Avem mare nevoie de sprijinul României, mai ales că ne leagă nu doar interese economice comune, istorice și culturale. Din păcate, moștenirea regimului oligarhic din Republica Moldova e grea pentru cetățeni. Au distrus economia țării, au transformat instituțiile statului în afaceri personale. Avem încredere că România va rămâne alături în calitate de aliat de bază al cetățenilor din Republica Moldova în parcursul nostru european”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit premierului, discuțiile cu Klaus Iohannis au fost „sincere”, iar problemele abordate și modalitatea de rezolvare au reflectat interesul pentru continuarea cursului Republicii Moldova spre modernizare.

„Am făcut un schimb de opinii privind situația social economică în Republica Moldova și acțiunile pe care le va intreperinde Guvernul de la Chișinău în perioada imediat urmpătoare pentru a răspounde în mod eficient așteptărilor cetățenilor noștri, dar și partenerilor externi în speical în ceea ce privește funcționalitatea statului de drept, reforma justiției, combaterea corupției, investigarea fraudelor, în special a fraudelor bancare, consolidarea interacțiunii cu societatea civilă, asigurarea independenței presei și altele. Am solicitat sprijin și asistență din partea României inclusiv prin consilierea la nivel inalt. Agenda europeană a Republcii Moldova este linia directoare a relațiilor dintre țara noastră și România. Iar parteneriatul strategic pentru integrarea europeană va căpăta un rol determinant în activitatea Guvernului pro european de la Chișinău”, a mai spus Maia Sandu.

Este prima vizită a șefului Executivului, după recunoașterea Guvernului moldovean.

Premierul Republicii Moldova Maia Sandu și șeful statului Klaus Iohannis au semnat în Cartea de Onoare.

9:30 „România a fost este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al Rep. Moldova în mod direct pentru atingerea nivelului de prosperitate și securititate pe care îl doresc cetățenii săi și pentru parcursul european”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința comună susșintă cu Maia Sandu.

Președintele a vorbit și despre transferul pașnic de purere, din 14 iunie, și care a pus capăt situației de criză politică peste Prut.

„Doresc să îi asigur de tot sprijinul României și al meu personal pentru eforturile Guvernului de la Chișinău. Disponibilittea de a acorda, pe baza solicitărilor asistentă dedicată consolidării institutiilor în Republica Moldova. Administrația prezidențială a transmis propunerea de creare a unui grup de experti care împreună cu experții din Rep Moldova să identifice domeniile în care este nevoie de asistență și să fie demarate proiecte concrete. Partea noastra a constitutit acest grup. Voi urmări personal derularea de către guverne a acestei initțiative”, a mai spus președintele.

„România, în coordonare cu parteneri europeni, va susține deblocarea asistenței financiare a UE pentru Rep Moldova, necesară investitiei în reforme, reluarea activității Comisiei bilaterale și alte măsuri”, a mai completat acesta.

Maia Sandu, premierul rep. Moldova se află în vizită ofcial în România, urmând să aibă o întrevedere și cu Viorica Dăncilă.

Știrea inițială. Premierul Republicii Moldova Maia Sandu a fost primit marți dimineața, la Palatul Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis, urmând ca cei doi să susțină și declarații comune de presă.

Este prima vizită a șefului Executivului, după recunoașterea Guvernului moldovean.

Premierul Republicii Moldova Maia Sandu și șeful statului Klaus Iohannis vor semna în Cartea de Onoare și ulterior vor susține o declarație de presă comună.

De la ora 10.30 prim-ministrul Republicii Moldova va fi primit la Palatul Victoria de către șeful Executivului Viorica Dăncilă. Încă din 16 iunie, Viorica Dăncilă a anunțat că i-a transmis premierului Maia Sandu o invitație de a veni la București.

Cu acea ocazie, premierul român și-a exprimat încrederea că Executivul de la Chișinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Pe 26 iunie, Administrația Prezidențială anunța că președintele Klaus Iohannis a avut convorbiri telefonice cu liderii politici ai Republicii Moldova, respectiv premierul Maia Sandu, viceprim-ministrul Andrei Năstase și președintele Igor Dodon.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a anunțat, pe 15 iunie, în cadrul unei ședințe extraordinare, că a anulat mai multe decizii luate în perioada 7-9 iunie, printre care se numără și cea privind dizolvarea Parlamentului, dar și cea prin care nu recunoștea Guvernul Maia Sandu.

Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru