Președintele Hugo Chavez este prea bolnav pentru a depune jurământul joi

Publicat: 09 01. 2013, 12:37
Actualizat: 09 02. 2019, 21:14

Președintele venezuelan Hugo Chavez nu va depune jurământul joi, 10 ianuarie, așa cum prevede Constituția, ci mai târziu, în fața Curții Supreme de Justiție, a anunțat marți președintele Adunării Naționale Diosdado Cabello, citat de AFP.

Spitalizat din 10 decembrie în Cuba, unde este tratat de cancer, șeful statului „a cerut să se anunțe că, la recomandarea echipei sale medicale (…), procesul de recuperare postoperatorie se va prelungi dincolo de 10 ianuarie, motiv pentru care el nu se va putea prezenta la această dată în fața Adunării Naționale” pentru a fi învestit în funcție, a declarat Cabello în fața deputaților.

În consecință, în virtutea articolului 231 al Constituției, „depunerea jurământului va avea loc la o dată ulterioară în fața Curții de Justiție”, a adăugat Cabello.

Constituția prevede ca șeful statului ales să depună jurământul la 10 ianuarie în fața Adunării Naționale în cursul unei ceremonii care să aibă loc în Venezuela și care nu poate fi amânată.

Dar Guvernul invocă faptul că Legea fundamentală conține o prevedere potrivit căreia dacă președintele ales nu poate depune jurământul în fața Adunării, să facă acest lucru în fața Curții Supreme de Justiție. În acest caz nu este menționat niciun termen.