Președintele Lituaniei: Calea aleasă de Ucraina „nu duce nicăieri”

Publicat: 29 11. 2013, 15:11
Actualizat: 14 06. 2014, 20:47

Liderii ucraineni au ales „o cale care nu duce nicăieri”, refuzând să semneze un acord de apropiere cu Uniunea Europeană (UE), a acuzat vineri președinta lituaniană, Dalia Grybauskaite, relatează AFP.

„Statu-quoul nu s-a modificat. Președintele ucrainean nu este pregătit să meargă mai departe în (procesul) de integrare cu Uniunea Europeană”, a declarat ea în momentul sosirii la summitul Parteneriatului Estic, care reunește cele 28 de țări membre UE și șase foste republici sovietice.

„Cred că liderii ucraineni au ales o cale care nu duce nicăieri”, a acuzat Grybauskaite, care asigură, de asemenea, președinția semestrială a UE.

„Este un eșec al Ucrainei (…). Este o decizie a liderilor actuali care întrerupe progresul țării lor”, a apreciat ea, acuzând actualul Guvern că „nu este capabil să ia această decizie” și că „nu își asumă responsabilități”.

Grybauskaite a salutat „pașii foarte importanți” făcuți de Republica Moldova și Georgia, care vor încheia vineri parafarea acordurilor lor de asociere cu UE, și și-a exprimat speranța că semnarea definitivă va avea loc „în toamna viitoare”.