Presupusul atacator de la Los Angeles a trimis mesaje incoerente familiei înainte de atac

Publicat: 02 11. 2013, 12:38
Actualizat: 01 02. 2019, 13:03

Bărbatul suspectat de autorități că a deschis focul în interiorul terminalului Aeroportului Internațional Los Angeles (LAX), Paul Anthony Ciancia, a trimis o serie de mesaje pline de „furie (și) incoerente” unor membri ai familiei, în zilele dinaintea atacului, potrivit unei surse, relatează CNN.

Această dezvăluire apare în timp ce investigatorii încearcă să reconstituie contextul și motivația presupusului autor al atacului, despre care poliția afirmă că a ucis un agent TSA și a rănit alte persoane în atacul comis în Terminalul 3 al aeroportului.

„În prezent investigăm antecedentele și mai multe lucruri în legătură cu el”, a declarat pentru presă David Bowdich, agentul special FBI însărcinat cu cazul.

Ciancia, în vârstă de 23 de ani, s-a mutat la Los Angeles de la New Jersey. Se pare că a locuit, la un moment dat, în Delaware. A absolvit în 2008 o școală catolică de băieți, Salesianum School, la Wilmington, potrivit președintelui instituției, Brendan P. Kennealey.

Imediat după atac, nu era clar de cât timp se afla la Los Angeles și de ce s-a mutat în această regiune.

În mesaje adresate fratelui și tatălui său, Ciancia afirma că era nefericit și descurajat de viața în Los Angeles, potrivit unei surse în domeniul informațiilor, la curent cu investigația.

Tonul și natura mesajelor scrise au alarmat familia tânărului, a declarat această sursă, sub protecția anonimatului, citând investigațiile în curs.

Locuințele tânărului la Los Angeles și New Jersey erau percheziționate în baza unor mandate, a declarat acest oficial, informat despre investigație, dar care nu a fost autorizat să ofere detalii presei.

Potrivit șefului poliției aeroportului, Patrick Gannon, suspectul avea asupra sa un sac din care a scos „o pușcă de asalt” și a deschis focul. Ciancia a fost împușcat de mai multe ori, la nivelul pieptului, de către polițiști, care au pus astfel capăt atacului armat în interiorul Terminalului 3 la o oră aglomerată, în timp ce pasagerii treceau prin dispozitive de securitate și așteptau îmbarcarea.

Ciancia a fost condus la Centrul Medical UCLA Ronald Reagan, a precizat sursa citată.

În urma atacului, investigatorii au găsit informații despre suspect care relevă nu doar sentimente ostile față de Guvernul federal, ci și de furie față de TSA în mod specific, potrivit unui oficial în domeniul aplicării legii.

Martori oculari au declarat că suspectul întreba „hei, esți (agent) TSA?”. Dacă răspunsul era „nu”, trecea mai departe.