Prima măsură luată pe aeroportul din Bruxelles, după atentate

Publicat: 29 03. 2016, 12:36
Actualizat: 29 03. 2016, 15:55

În noua configurație, care implică un nou punct suplimentar de control al accesului pasagerilor, Aeroportul din Zaventem nu va putea procesa decât aproximativ 800 de călători pe oră, mult mai puțini decât cei 5.000 pe oră care se îmbarcau pe Zaventem înainte de atentate. O scădere care se cuantifică deja în zeci de milioane de euro pierderi.

În cursul zilei, autoritățile aeroportului au decis organizarea unei simulări pentru a stabili exact care este numărul de pasageri care poate fi procesat în condiții de siguranță.

Redechiderea Aeroportului din Zaventem nu presupune însă doar dificutăți tehnice, ci și umane, având în vedere că personalul aeroportului are mari probleme în a relua lucrul într-unul din locurile vizate de teroriști, scrie tvr.

Pentru depășirea situației, autoritățile aeroportului au angajat psihologi care să îi ajute pe angajați să depășască momentul. În caz contrar, sindicatele au anunțat deja că vor intra în gevă până în momentul în care vor primi asigurări că își exercăta atribuțiile în siguranță.

Mai multe zboruri ale companiei Tarom către Bruxelles sunt în continuare anulate sau deviate către Aeroportul din Amsterdam.