Gândul

Prima țară care a anunțat convocarea unui refrendum pentru a deveni republică după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Publicat: 11 09. 2022, 13:58
Marinela Sarbu
Sursa FOTO: Twitter

Prim-ministrul din Antigua şi Barbuda, Gaston Browne, a declarat că va cere convocarea unui referendum pentru ca ţara sa să devină republică în termen de trei ani, după moartea Reginei Elisabeta a II-a.

Browne a semnat un document care confirmă statutul de rege al lui Charles al III-lea, dar câteva minute mai târziu, a spus că va face demersuri pentru un referendum, după ce iniţial a făcut referire la o astfe de intenţie la începutul acestui an, în timpul unei vizite a contelui şi contesei de Wessex.

„Acesta nu este un act de ostilitate sau consecinţa unor divergenţe între Antigua şi Barbuda şi monarhie, dar este pasul final pentru a închide acel cerc de independenţă, pentru a ne asigura că suntem cu adevărat o naţiune suverană”, a declarat Browne pentru ITV.

Când i s-a cerut un interval de timp pentru referendum, el a spus: „Aş spune că probabil în următorii trei ani”.

Browne a declarat sâmbătă la ITV că ţara sa va rămâne un membru devotat al Commonwealth-ului, chiar dacă va elimina monarhia prin referendum, relatează The Guardian, potrivit news.ro.

Ţara din Caraibe este una dintre cele 14 naţiuni care l-au păstrat pe monarhul britanic ca şef de stat.

În aprilie, Browne a făcut apel la ducii de Wessex, în timpul unei călătorii la Antigua, să-şi folosească „influenţa diplomatică” pentru a realiza „justiţia reparatorie” şi a subliniat dorinţa ţării sale de a deveni într-o bună zi o republică.

Prinţul Edward a fost criticat ca fiind „arogant” pentru că a glumit că nu a luat notiţe în timpul comentariilor lui Browne.

La rândul lor, William şi Kate au fost acuzaţi că au revenit la zilele coloniale din Jamaica în martie, după ce perechea a dat mâna cu mulţimea printr-un gard din plasă de sârmă,

Manifestanţii i-au acuzat că beneficiază de „sângele, lacrimile şi sudoarea” sclavilor, în timp ce în Bahamas au fost îndemnaţi să recunoască că economia britanică a fost „construită pe spatele” locuitorilor din Bahamas în trecut şi să plătească despăgubiri.

 

 

Articole recomandate
Iliana Iotova, primele declarații după rezultatele exit-poll-urilor care o dau câștigătoare a alegerilor prezidențiale din Bulgaria. „Cetățenii au crezut în politica dialogului, nu a dezbinării” / Andrey Gyurov și-a recunoscut înfrângerea
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, mesaj de susținere pentru Iliana Iotova după ce rezultatele exit-poll-urilor o dau câștigătoarea alegerilor prezidențiale
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. A fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
🚨 Primele rezultate de la alegerile prezidențiale din Bulgaria. Iliana Iotova ar fi noua președintă, conform exit-poll-urilor
Noi proteste anunțate în Portugalia duminică seara, după ce cu o noapte înainte forțele de ordine au luat cu asalt taberele amplasate în centrul orașelor Lisabona și Porto
FSB a reținut un minor suspectat că pregătea un atentat la Moscova. Rusia, avertizată de serviciile americane
Ministrul Educației din Germania promite discuții cu tinerii după proteste violente din țară. „Educația trebuie să fie o prioritate absolută”
Mii de sârbi au comemorat astăzi victimele tragediei din Novi Sad, incidentul care a dus la alegeri anticipate și căderea lui Aleksandar Vučić
  • Ultima oră
  • Politică
  • Externe
  • Economic
  • Mostenire de viață by Allianz-Tiriac
  • Prețul apei în România
  • Cultură
  • Sport
  • Video
  • Evenimente
  • Marius Tucă Show
  • Ai Aflat! cu Ionuț Cristache
  • Altceva cu Adrian Artene
  • Cu Gândul la București
  • Gândul Green
  • Război în Ucraina
  • Comunicate
© 2026 Gândul, Toate drepturile rezervate.