Primele fotografii oficiale de la botezul prințului Louis al Marii Britanii

Publicat: 16 07. 2018, 11:04
Actualizat: 25 03. 2019, 19:20

Cele patru fotografii au fost realizate de artistul britanic Matt Holyoak la Clarence House, reședința oficială a prințului William și a ducesei Catherine de Cambridge, după ce prințul Louis a fost botezat la capela regală de la palatul Saint James din Londra.

Într-una dintre fotografii, Catherine și William sunt alături de cei trei copii ai lor, George, Charlotte și Louis, de ducii Harry și Meghan de Sussex și de bunicii paterni – prințul Charles de Wales și ducesa Camilla de Cornwall -, respectiv cei materni, Michael și Carole Middleton, precum și de sora ducesei de Cambridge, Pippa, și de soțul acesteia, James Matthews.

Membrii familiei regale britanice apar într-o altă fotografie fără familia Middleton, o a treia fotografie îi prezintă doar pe ducii de Cambridge și pe cei trei copii ai lor, iar în a patra apar doar Catherine și prințul Louis.

Prințul Louis a fost botezat pe 9 iulie, însă regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 92 de ani și prințul consort Philip, în vârstă de 97 de ani, nu au participat la eveniment.

Louis, în vârstă de 12 săptămâni, a fost botezat de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii anglicane.

Cei șase nași ai copilului sunt prieteni și rude ale lui William și Kate. Printre aceștia se numără Guy Pelly, prieten al fraților William și Harry, Nicholas van Cutsem, un apropiat al familiei regale, dar și Lucy Middleton, verișoară a ducesei Kate.

Ducesa Catherine de Cambridge a născut pe 23 aprilie cel de-al treilea copil al său și al prințului William, băiețelul primind numele Louis Arthur Charles. Copilul este cunoscut ca alteța sa regală prințul Louis de Cambridge.

Bebelușul este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după frații săi, prințesa Charlote, în vârstă de 2 ani și prințul George, în vârstă de 4 ani, tatăl lor, prințul William, și bunicul lor, prințul moștenitor Charles. Unchiul lor, prințul Harry, care s-a căsătorit, pe 19 mai, cu fosta actriță americană Meghan Markle, este al șaselea în ordinea succesiunii.

Ducesa Catherine de Cambridge și prințul William s-au căsătorit în aprilie 2011.

Foto: Hepta