Primul discurs al Papei Benedict al XVI-lea după anunțul demisiei

Publicat: 13 02. 2013, 14:27
Actualizat: 29 07. 2014, 19:10

În prima sa apariție publică de la anunțul făcut luni privind retragerea sa din fruntea Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI-lea a mulțumit mulțimii sosite la Vatican pentru a-l întâlni, relatează BBC.

„Vă mulțumesc pentru dragostea voastră și pentru rugăciunile pe care le-ați făcut… Continuați să vă rugați pentru mine, pentru Biserică și pentru viitorul papă”, a spus Suveranul Pontif.

De asemenea, Papa Benedict al XVI-lea a arătat că este conștient de impactul pe care decizia sa îl are, dar a precizat că nu s-a îndoit nicio clipă că Biserica Catolică nu îl va înțelege și nu îl va susține.

Discursul rostit în mai multe limbi a fost întrerupt de mai multe ori de aplauzele credicioșilor, precum și de cântecele religioase interpretate de corurile prezente în sală.

Papa Benedict al XVI-lea și-a anunțat, luni, demisia începând cu 28 februarie, într-un discurs rostit în latină într-un consistoriu al Vaticanului, invocând motive de sănătate.

Suveranul Pontif, în vârstă de 85 de ani, își va lua rămas bun de la credincioși în cadrul unei audiențe generale în Piața Sfântul Petru, la 27 februarie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.