Prințesa Elisabeth a Belgiei, amenințată cu răpirea

Publicat: 03 12. 2013, 17:26
Actualizat: 26 03. 2019, 07:04

Moștenitoarea tronului Belgiei, prințesa Elisabeth, în vârstă de 12 ani, a fost amenințată cu răpirea într-o scrisoare anonimă trimisă unui cotidian belgian, relatează AFP.

„Am s-o răpesc pe prințesa Elisabeth. Nu este o glumă”, susține scrisoarea redactată în franceză și germană și adresată regelui Philippe. Scrisoarea a fost trimisă luni dimineață cotidianului La Dernière Heure și a fost publicată marți.

Publicația a contactat Palatul regal și autoritățile.

Poliția a confiscat scrisoarea pentru examinare, iar măsurile de securitate au fost sporite în special în apropierea colegiului din Bruxelles, unde prințesa își urmează studiile, potrivit ziarului. Prințesa Elisabeth este fiica cea mare a regelui Philippe și a reginei Mathilde, care au împreună patru copii.

Autorul îi reproșează regelui Philippe, succesorul lui Albert al II-lea începând din iulie, și Guvernului său că „nu fac nimic”. Conținutul scrisorii anonime denotă, de asemenea, „ură față de străini”.

La începutul lui 2009, un necunoscut amenința, printr-o scrisoare adresată cotidianului La Dernière Heure, cu asasinarea cu o arbaletă a reginei Fabiola, văduva regelui Baudouin.

Sfidându-l cu umor pe autorul acestei scrisori, văduva a prezentat un măr în timpul unei defilări de ziua națională, vrând să reamintească istoria lui William Tell, erou elvețian, care, potrivit legendei, a fost nevoit să tragă cu arcul într-un măr așezat pe capul fiului său.