Profesorul John Mearsheimer de științe politice îl îndeamnă pe Trump să înceteze războiul cu Iranul: „Există riscul unei depresiuni mondiale”
Profesorul John Mearsheimer de științe politice, probleme de securitate și relații internaționale de la Universitatea din Chicago. Autor al numeroaselor lucrări despre politica mondială, considerat creator al teoriei realismului ofensiv, îl îndeamnă pe președintele american Donald Trump să încheie cât mai rapid războiul cu Iranul. În caz contrar, omenirea riscă să intre în cea mai mare criză economică de la Marea depresiune economică dintre anii 1929 și 1933.
Într-un video despre războiul SUA-Iran, profesorul a explicat de ce crede că victoria SUA în Iran nu mai este posibilă.
Consecințele economice ale războiului prelungit vor fi mult mai devastatoare pentru economia globală dacă Trump nu încheie mai repede un acord de pace cu Teheranul. Un acord de pace care ar putea fi mai degrabă favorabil regimului islamic.
„Când a început războiul, Statele Unite, și acest lucru este valabil și pentru israelieni, aveau patru obiective.
-
Primul obiectiv a fost schimbarea regimului de la Teheran.
-
Al doilea obiectiv a fost eliminarea capacității Iranului de a îmbogăți uraniul, deoarece dacă poți îmbogăți uraniu, poți produce cu ușurință o armă nucleară.
-
Al treilea obiectiv a fost distrugerea programului balistic cu rachetele cu rază lungă de acțiune ale Iranului.
-
Iar al patrulea obiectiv a fost, practic, determinarea Iranului să nu mai sprijine mișcările Hamas, Hezbollah și houthi. Și, foarte important, cred că schimbarea regimului a fost cel mai important obiectiv. Pentru că dacă nu schimb regimul, nu se pot atinge celelalte trei obiective.”
Profesorul spune că niciun obiectiv n-a fost atins. Chiar dacă liderul suprem care a condus Iranul cu o mână de fier din 1989, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis, el a fost succedat de fiul său, Mojtaba Khamenei, care este considerat mult mai răzbunător și extremist decât a fost tatăl său. Chiar dacă mulți generali iranieni au fost uciși, ofițerii din cadrul Gărzilor Revoluționare Iraniene continuă să lovească cu drone și rachete bazele SUA din Orientul Mijlociu și țările arabe din Golf.
Profesrul reaminteșe că multe dintre bazele militare ale SUA din Orientul Mijlociu au fost lovite și avariate sau distruse, preucm și de atacurile iraniene asupra statelor arabe din Golf. Iar Iranul este pe departe dezarmat, deși Trump a tot spus că forțele SUA au „obliterat” toată forța militară iraniană, insistând că Teheranul „nu mai are acum nici avioane, sisteme radar, conducere, sisteme de apărare anti-aeriană și că toate navele de luptă sunt pe fundul mării”.
„Și nu există nicio dovadă că vreunul dintre obiective va fi atins în curând. În plus, ne aflăm în situația în care Iranul controlează strâmtoarea Ormuz și a întrerupt fluxul petrolier. SUA aveau o structură robustă de alianțe, cu statele din golf, și un set important de baze militare în regiune. Azi, bazele au fost fie distruse sau avariate, iar structura de alianțe pe care le aveau SUA cu statele din golf a fost sfâșiată”.
John Mearsheimer mai adaugă că economia internațională se află într-o situație foarte periculoasă după blocajul iranian asupra Strâmtorii Ormuz:
„Există un risc real al izbucnirii unei depresiuni mondiale dacă acest război nu se rezolvă cât mai curând. Și în final, aș dori să remarc că Republica Populară Chineză, care este principalul adversar al Americii, potrivit administrației Trump, a beneficiat enorm de pe urma acestui conflict. Nu doar că n-au atins niciun obiectiv,dar SUA au acum și alte probleme grave care nu existau înainte de declanșarea războiului.”
Profoesorul preconizează două scenarii: fie SUA vor iniția o operațiune cu trupe terestre la scară limitată pentru a captura insule din Golful Persic, fie Trump va alege să încheie mai repede un acord de pace cu Iranul. Recunoscându-și înfrângerea, liderul de la Casa Albă va evita agravarea situației și începutul unei crize economice globale, care ar putea fi mult mai catastrofală decât cea din 2008-2010.
Dacă am putea vorbi de operațiuni la sol, ca în Ucraina sau Irak, ar presupune trimiterea a sute de mii de soldați. Nu se va întâmpla asta. Nu putem cuceri nici măcar strâmtoarea Ormuz. Estimez că vor fi cel mult 8.000 de trupe care vor fi trimise să cucerească insule din Golful Persic. Din cauza căldurii verii, va fi un obiectiv imposibil de atins. Nu avem trupe destule, nu avem opțiunea operațiunilor la sol, nu avem stomac pentru așa ceva. Cum ar putea cucerirea unei insule să pună capăt războiului? Nu există nici opțiunea bombardamentului indiscriminatoriu, care deja a eșuat. Blocada, care la fel, a eșuat. Ce vom face? Pentru mine, e clar că am încercat toate strategiile pe care le-am avut la dispoziție. Dacă te uiți la Memorandumul Înțelegerii din 17 Iunie, este un document al capitulării. Trump este disperat că știe că este într-o problemă gravă și știe că a pierdut războiul. Nu are de ales decât să respecte Memorandumul Înțelegerii”.
Președintele Trump a anulatat în urmă cu 2 zile atacurile asupra Iranului, ce ar fi trebuit să fie cele mai devastatoare de la începerea războiului și ar fi trebui să vizeze Muntele Târnăcopului (unde sunt ascunse baze subterane cu rachete, și probabil, stocuri de uraniu îmbogățit).
Liderul de la Casa Albă spune că se așteaptă la încheierea unui nou acord de pace cu Iranul. Delegația iraniană poartă discuții cu o delegație din Oman. Teheranul a confirmat că este gata de un acord privind împărțirea controlului asupra Strâmtorii Ormuz și redeschiderea căii navigabile, esențială pentru 20% din tranzitul petrolier global.
Sursa Foto: John Mearsheimer – Offensive Realism