Prostituatele din Bonn plătesc „taxa pe sex” la automate similare celor din parcări

Redactor:
Gândul
Autoritățile din orașul german Bonn au venit cu o idee ingenioasă pentru a le taxa pe prostituatele care lucrează pe stradă.

Autoritățile din orașul german Bonn au venit cu o idee ingenioasă pentru a le taxa pe prostituatele care își așteaptă clienții pe stradă. Acestea vor trebui să plătească o taxă pentru fiecare „seară de muncă” la automatele instalate pe străzi și care sunt similare celor din parcările cu plată, scrie Spiegel.

Măsura vine ca urmare a faptului că oficialitățile din Bonn au instituit anul acesta o nouă „taxă pe sex”, care nu le vizează însă și pe acele prostituate care lucrează pe stradă.

Prostituatele care nu lucrează într-un bordel vor trebui să plătească câte 6 euro pentru un bon valabil pentru seara în curs, de la 8:15 seara până la ora 6 dimineața.

Aparatele de taxat au fost instalate la începtul acestei săptămâni, iar încasările s-au ridicat până în prezent la 300 de euro. Pentru a se asigura că femeile vor plăti, oficialii vor trimite inspectorii în zonele frecventate de prostituate și de clientela acestora. Dacă nu se vor supune regulamentului, acestea se vor alege în primă instanță cu un avertisment, apoi cu o amendă și, la a treia abatere, li se va interzice să mai practice cea mai veche meserie din lume.

Inchide