Prototipul unui modul spațial produs de NASA s-a prăbușit spectaculos în timpul testelor. VIDEO

Publicat: 10 08. 2012, 11:41
Actualizat: 13 02. 2019, 15:10

Morpheus, prototipul unui mic modul spațial produs de NASA pentru a coborî pe Lună și pe alte planete, a luat foc, joi, în timpul zborului de testare și s-a prăbușit cuprins de flăcări, fără a face răniți la sol, la scurt timp de la decolare, au anunțat reprezentanții agenției spațiale americane.

„Vehiculul produs în cadrul proiectului Morpheus a decolat cu bine, dar apoi a suferit o avarie la o componentă informatică, iar acest fapt l-a împiedicat să se stabilizeze în aer”, au explicat reprezentanții NASA într-un comunicat, informează AFP.

Prăbușindu-se pe sol, modulul Morpheus a luat foc și a explodat, dar incendiul a fost repede stăpânit de pompierii de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, unde s-a produs accidentul.

„Inginerii noștri studiază acum datele obținute în timpul testului”, afirmă agenția spațială americană, potrivit căreia „eșecuri precum acesta sunt prevăzute încă dinainte de organizarea testelor și ele fac parte din procesul necesar pentru dezvoltarea unui vehicul complex care urmează să zboare în spațiu”.

„Ceea ce vom afla din aceste teste ne va permite să construim cel mai bun sistem posibil în viitor”, se afirmă în același comunicat emis de NASA.

Morpheus este un mic vehicul spațial, conceput pentru a transporta până la 500 de kilograme de materiale pe Lună, a anunțat NASA.

Potrivit Reuters, proiectul Morpheus reprezintă un parteneriat între NASA și compania privată Armadillo Aerospace, care dorește să construiască vehicule suborbitale reutilizabile, capabile să decoleze și să aterizeze vertical.

NASA, care a cheltuit aproximativ 7 milioane de dolari pe acest proiect în ultimii doi ani și jumătate, este extrem de interesată de dezvoltarea unor tehnologii care să permită trimiterea de vehicule de tip cargo pe Lună și alte misiuni spațiale viitoare care vor trece dincolo de orbita terestră.

Accidentul produs la baza din apropiere de Cape Canaveral a avut loc în condițiile în care săptămâna începuse extrem de promițător pentru NASA, odată cu coborârea reușită a robotului Curiosity pe Marte, o misiune descrisă de specialiștii agenției spațiale americane drept „un miracol al ingineriei”.