Reacția lui Putin după ce Biden l-a numit „criminal”: „Să fie sănătos!” / „Întodeauna atribuim altor persoane ce suntem noi”

Publicat: 18 03. 2021, 18:58
Actualizat: 18 03. 2021, 19:01
Președintele rus Vladimir Putin

Reacția lui Putin după ce Biden l-a numit „criminal” pare a fi una neașteptată. Acesta i-a urat „multă sănătate” liderului de la Washington, subliniind că nu este ironic.

Joe Biden a făcut recent o serie de declarații controversate. Președintele SUA l-a numit pe liderul Rusiei „criminal”. De asemenea, acesta a susținut că va suporta consecințele pentru actul implicării în scrutinul prezidențial care a avut loc în SUA în 2020.

Reacția lui Putin după ce Biden l-a numit „criminal”: „Întodeauna atribuim altora ce suntem noi”

Inițial, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Pekov, a reacționat joi, 18 martie. Acesta a declarat că „n-a fost niciodată ceva asemănător în istorie”. Oficialul a mai declarat că este clar faptul că Biden „cu siguranță nu vrea să îmbunătățească relațiile” cu Rusia.

Ulterior, și Vladimir Putin a reacționat.

„Este adevărat, ne cunoaștem personal. Ce i-aș răspunde? I-aș spune: să fie sănătos. Îi doresc multă sănătate. O spun fără ironie, fără nicio glumă. Asta în primul rând. Când îi evaluăm pe alții, state și națiuni, mereu pare că ne uităm în oglindă. Întodeauna ne vedem pe noi înșine. Întodeauna atribuim altor ce suntem noi”, a declarat Putin.

„Cine spune ăla este”

„În copilărie, când ne certam cu alții, spuneam: Cine spune ăla este. Nu este nicio coincidență, nu este doar o glumă copilărească, are un adânc înțeles psihologic”, a mai adăugat liderul Rusiei.

Joe Biden a acordat recent un interviu în care a povestit o întâmplare din 2011. Acesta s-a întâlnit cu Putin căruia i-ar fi spus că nu are suflet. Putin i-ar fi răspuns, potrivit lui Biden – „Ne înțelegem unul pe celălalt”.

„Cel mai importan lucru atunci când ai de-a face cu lideri străini, și am avut de-a face cu mulți dintr eei, este să îl cunoști pe celălalt”, a declarat Biden în interviul pentru ABC.

Președintele SUA, Joe Biden, a mai menționat că „există locuri în care este în interesul nostru comun să lucrăm împreună”, cum ar fi reînnoirea acordului nuclear START.