Rebelii sirieni au primit o lovitură dură de la forțele regimului Assad

Publicat: 08 09. 2016, 23:42

În cazul în care forțele guvernamentale siriene reușesc să-și mențină pozițiile cucerite în districtul Ramousah, ar anula complet toate câștigurile teritoriale obținute de rebeli în urma ofensivei de luna trecută, ar înăspri și mai mult situația rebelilor asediați în zona de est a orașului Alep și ar ușura aprovizionarea trupelor loiale regimului Assad.

Totuși, potrivit unei surse din rândul rebelilor, insurgenții încă controlează o parte din Ramousah, iar grupurile islamiste care fac parte din coaliția Jaish al-Fatah încă sunt active pe frontul din sudul Alepului.

La începutul lunii august, forțele rebele au avansat în sudul Alepului, controlul districtului rezidențial Ramousah deschizând o rută de aprovizionare pentru zonele ocupate de rebeli care timp de mai multe săptămâni au fost sub asediu.