Recompensă de trei milioane de dolari pentru „capul” lui Trump. Un politician iranian a făcut anunțul: „Qassem Soleimani, mai periculos mort decât viu!”

Publicat: 21 01. 2020, 13:33

Kerman este provincia natală a lui Qassem Soleimani, comandantul iranian al trupelor speciale Quds, ucis de o rachetă americană.

Regimul de la Teheran a jurat că va răzbuna moartea lui Soleimani. Într-un discurs aprins, ținut marți, Hamzeh a jurat că Soleimani va fi mai periculos pentru SUA mort decât viu, deoarece iranienii îl vor răzbuna.

Acesta a criticat și pretextul administrației Trump pentru asasinarea lui Soleimani, presupusa „lovitură preventivă”, deoarece comandantul ar fi plănuit să ucidă americani.

„Vor fi în siguranță ambasadele voastre din zonă? Dacă ambasadele voastre plănuiesc să ne omoare civilii nevinovați, avem permisiunea să le distrugem?”, a declarat politicianul.

„Bazele voastre militare din regiune sunt benevole sau au ca scop uciderea poporului? Avem voie să le distrugem, într-un atac preventiv?”

„Dacă am fi avut arme nucleare, am fi devenit imuni la amenințări. Acum, că Europa și-a abandonat angajamentele, eu sugerez să ieșim cât mai repede din tratatul de non-proliferare a armelor nucleare și să executăm explozii de fisiune nucleară”, a mai amenințat oficialul din Iran, citat de Daily Mail.