Referendum în Elveția pentru aprobarea celui mai strict control din lume în privința salariilor directorilor

Publicat: 03 03. 2013, 14:15
Actualizat: 07 02. 2016, 10:41

Elvețienii vor aproba duminică impunerea celor mai stricte forme de control din lume asupra pachetelor salariale ale directorilor de companii, arată mai multe sondaje, urmând ca acționarii companiilor listate să obțină dreptul la vot cu caracter obligatoriu în privința compensațiilor conducerii.

Sondajele indică susținerea măsurii de o majoritate clară a populației, care vrea să dea acționarilor companiilor listate dreptul de a bloca pachetele salariale ale conducerii, precum și plata unor sume mari la instalarea sau plecarea managerilor, potrivit New York Times.

Sprijinul pentru această propunere a fost alimentat de furia față de bonusurile mari, considerate responsabile pentru investițiile riscante care aproape au condus la prăbușirea grupului financiar UBS, dar și de pachetul financiar de 78 de milioane de dolari pentru directorul demisionar al Novartis, Daniel Vasella.

Organizația de lobby a sectorului de business din Elveția, Economiesuisse, a făcut campanie împotriva inițiativei, afirmând că va afecta competitivitatea țării și ar putea alunga managerii talentați.

Economiesuisse preferă o propunere alternativă, avizată de parlamernt, care ar forța companiile listate să supună votului acționarilor pachetele salariale ale conducerii, însă fără ca o decizie să aibă caracter obligatoriu. Această variantă ar intra în vigoare dacă planul supus referendumului este respins.

Taxele reduse, politicile stabile și legislația „prietenoasă” companiilor fac Elveția atractivă pentru unele din cele mai mari companii din lume, iar susținătorii măsurilor propuse la referendum afirmă că acestea nu se vor muta.

Marea Britanie intenționează să introducă de la sfârșitul acestui an voturi cu caracter obligatoriu pentru pachetele salariale ale șefilor companiilor, în timp ce UE analizează moduri prin care investitorii vor obține drept de vot în privința politicilor salariale ale companiilor.