Reformă socială majoră: Franța va permite fertilizarea in vitro pentru femeile singure și lesbiene

Publicat: 23 01. 2020, 12:55
Foto: Shutterstock

Legea a fost adoptată de către Senat cu 160 de voturi „pentru” și 116 „împotrivă”, partidul centrist al lui Macron fiind depășit numeric de republicanii de centru-dreapta.

Actul normativ face parte dintr-un pachet legislativ în domeniul bioeticii, care în luna octombrie a anului trecut a fost în primă lectură în plenul Adunării Naționale, Camera inferioară a Parlamentului unde partidul lui Macron deține majoritate.

Legea va relaxa unele reguli guvernamentale stricte ale Europei occidentale privind sarcinile asistate, promise de Macron în campanie. Cu toate acestea, senatorii au respins un articol adoptat de Camera inferioară, care permitea ca fertilizările in vitro să fie decontate prin asigurarea socială în Franța.

Potrivit legii franceze în vigoare, fertilizarea in vitro este posibilă doar pentru cuplurile formate din persoane de sex opus și numai, motivul fiind riscul de infertilitate sau de transmitere a unei boli ori a unei condiții medicale către copil sau oricare dintre părinți.

Reproducerea medicală asistantă, cum este fertilizarea in vitro pentru toate femeile este largă răspândită în țări precum Belgia, Marea Britanie, Spania. În Franța a fost intens dezbătut subiectul asistenței medicale pentru drepturile cuplurilor gay.

„Ceea ce a fost acceptat pentru cuplurile heteroxuale trebuie să fie recunoscut și pentru cuplurile homosexuale”, a spus senatorul partidului socialist David Assouline.

Legalizarea, în urmă cu șase ani, a căsătoriilor gay în Franța a dus la proteste masive de stradă, chiar dacă influența Bisericii Catolice părea să fie în scădere.

Franța a devenit mai liberală din punct de vedere social. Sondajele arată că majoritatea populației franceze sprijină reformarea bioetică.

Unii opozanți ai legii privind bioetica se tem că acest act normativ va deschide calea către legalizarea surogatului, unde mama surogat este inseminată cu spermă și ovul sau ar putea rămâne gravidă folosind propriul ovul – tehnică a cărei popularitate crește la nivel global, în special în rândul comunității LGBT, al cuplurilor care vor să devină părinți.

La finalul săptămânii trecute, 41.000 de persoane au demonstrat pașnic în Paris în semn de protest față de această lege.

Senatorul Pascale Bories din partidul conservator republican a declarat că regretă faptul că Macron „nu a avut curajul să declanșeze un referendum în legătură cu subiectul, deoarece dezbaterile transcend partidele politice”.

Sursă FOTO: Shutterstock